FOTO: Junii Blajului şi orchestra „Arieşul” din Câmpeni, locul I la Festivalul Internaţional de Folclor „Cătălina”, de la Iaşi
Ansamblul Folcloric „Junii Blajului” şi orchestra „Arieşul” din Câmpeni au participat, săptămâna trecută, la Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret “CĂTĂLINA”, de unde s-au întors victorioşi. Din cele 16 ansambluri şi formaţii din ţară, ansamblul şi orchestra care au reprezentat judeţul Alba, au cucerit juriul şi au urcat pe prima treaptă a podiumului. La instrumentişti, locul I a fost ocupat de solistul instrumentist Ciprian Tomuş, tot reprezentant al judeţului Alba.
În perioada 26 – 30 august, la Iaşi, s-a desfăşurat cea de-a XX-a ediţie jubiliară a Festivalului Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret “CĂTĂLINA”. Festival de tradiţie şi prestigiu pentru Palatul Copiilor Iaşi, care îl organizează în fiecare vară de 20 de ani încoace. Juriul festivalului a cuprins nu mai puţin de 15 specialişti din domeniul folclorului, muzicologi, etnografi, maeştri coregrafi, profesori universitari, în frunte cu Elise Stan, etnomuzicolog, realizatoare de emisiuni TVR, preşedinta de onoare a acestui juriu.
Este deci cu atât mai meritoriu faptul că din cele 16 ansambluri sau formaţii din ţară, ansamblul folcloric “Junii Blajului”, de la Palatul Copiilor Alba Iulia, Filiala Blaj, condus de prof. maestru coregraf Florin Vasinc, cât şi orchestra “Arieşul” de la Şcoala Gimnazială Câmpeni, condusă de către inimosul şi îndrăgitul profesor Ghiţă Bădău, au fost recompensate de către acest prestigios juriu cu locul I. De asemenea, solistul instrumentist Ciprian Tomuş a obţinut tot o diplomă cu locul I.
Ansamblurile folclorice de copii din afara graniţelor au fost reprezentate de ţări precum Bulgaria, Georgia, Macedonia, Republica Moldova, Serbia, Slovenia, Ucraina.
Ansamblul “Junii Blajului” a fost răsplătit minute în şir cu aplauzele numeroşilor spectatori pentru frumoasa sa evoluţie în scenă. Succesul îi este întregit mereu de către orchestra “Arieşul” din Câmpeni, cea cu care Clubul Copiilor Blaj are acum, de mai multă vreme, un parteneriat de excepţie. TVR 3 şi Televiziunea Iaşi au transmis în direct evoluţia reprezentanţilor judeţului Alba. Aceste transmisiuni vor fi reluate pe parcursul săptămânii în curs şi în următoarea perioadă.
Inspectorul educativ a ISJ Alba, Codruţa Lodroman a însoţit delegaţia judeţului Alba, şi ţine să transmită mulţumiri şi felicitări dansatorilor şi interpreţilor vocali şi instrumentişi, instructorilor acestora, dar şi organizatorilor festivalului, întregului colectiv de cadre didactice de la Palatul Copiilor Iaşi, gazde excepţionale şi cu deosebire directorului acestei instituţii pentru activităţi extraşcolare, prof. Constantin Şerban, care s-a întrecut pe sine cu calităţile de bun organizator, de maestru în arta de-ai face pe toţi cei prezenţi să se simtă bine, să plece mulţumiţi din frumosul oraş Iaşi. L-au însoţit cu brio şi cu toată solicitudinea în acest demers consilera educativă, profesoara Gabriela Nechita şi domnul profesor Radu Bujaniţă, cel care a avut misiunea de-a însoţi şi rezolva problemele grupului de Alba peste tot în timpul şederii sale la Iaşi. „Totul a fost perfect, excelent, minunat”, a încheiat inspectorul în numele tuturor celor din grup.
[nggallery id=2257]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan