Braconaj la lumina proiectorului pe câmp, între Blandiana şi Tărtăria
Etica vânătorească are legile ei nescrise, care se învaţă în timpul participării la vânatoare. Moralitatea manifestată de vânător reflectă o personalitate puternică, generatoare de decizii potrivite la timpul potrivit. Vânătorul ar trebui să se poarte faţă de vânat cu condescendenţă, lăsându-i o şansă de scăpare. Să încerce să-i cauzeze cât mai puţină suferinţă şi să respecte întrutotul legile naturii. În asta constă provocarea vânătorii sportive. Şi sportul este, teoretic, guvernat de fair-play.
Asta este numai teoria. Cu practica stăm astfel. Duminică seara, în jurul orei 18.30, după lăsarea întunericului, pe culturile agricole dintre Tărtăria şi Blandiana, pe malul Mureşului, am văzut că se bracona la lumina proiectorului. O maşină de teren, dotată cu un proiector şi cu farurile aprinse, circula la relanti prin lan iar alături mergea un cetăţean (braconier?), atent la animalele ce eventual ar fi rămas înţepenite de frică şi orbite de lumina puternică. Adevărul este că în zonă există o faună bogată, de la păsări de câmp, vulpi, iepuri până la mistreţi. O fi perioada de recoltat la acest gen de animale, dar în niciun caz nu cred că acestea trebuie împuşcate la lumina farurilor. Că în aceste condiţii se duce dracului toată gogoriţa cu „fair-play-ul” vânătorii sportive. Amintindu-mi şi că un cetăţean revoltat ne-a sesizat acum ceva timp că în râpa din apropiere de halta Tărtăria zace un mistreţ intrat în descompunere (rănit de o maşină? rănit la vânătoare?) înclin să cred că practica barconajului este o tradiţie în zona cu pricina (şi nu numai, pentru că am mai primit sesizări – curajoase şi anonime – şi de prin Apuseni, mai sus de Zlatna şi de prin Podişul Secaşelor). Dar cine naiba să-i urmărească, să se pună în bătaia puştii acestora şi să aplice legea? Îi mai prinde poliţia, din întâmplare, cu animalele omorâte în portbagaj, în urma controalelor de pe drumurile naţionale. Şi cam atât. O scuză searbădă avem, cu toţii. Ne este foarte greu să facem faţă braconajului din jungla urbană, ce să le mai purtăm de grijă vietăţilor de prin munţii noştri. De alea se ocupă mai nou prinţul Charles al Marii Britanii…
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan