FOTOGRAFII INAUGURARE: Investiții de peste 2,5 milioane de lei, în străzi ale cartierului Partoș din Alba Iulia
Lucrările de modernizare a șapte străzi ale cartierului Partoș din Alba Iulia au fost finalizate, iar recepția lor a avut loc astăzi, de la ora 11.00, pe strada Dacilor, unde au fost prezenți reprezentanți ai administrației locale, primarul Mircea Hava, viceprimarul Paul Voicu și reprezentanți ai firmei executante.
Obiectivul supus recepției face parte din proiectul Modernizarea Drumurilor Aparținătoare Municipiului Alba Iulia, respectiv Micești, Bărăbanț Oarda și Partoș.
Cele șapte străzi inaugurate sunt colaterale Străzii Regimentul V Vânători (după pasarela peste calea ferată, drumul Alba Iulia – Sebeș), au o lungime totală de 2,75 km cu o suprafață totală de 18.100 și se numesc: Dacilor, 11 Iunie, Digului, Ana Ipătescu, Lupa Capitolina, Gemenilor, și Liliacului.
La proiectarea elementelor geometrice s-a ținut cont de configurația inițială a terenului, de limita dintre proprietățile private și de condițiile hidrologice locale.
Pe toate străzile din cartier s-a avut în vedere ca partea circulabilă să fie de minim 4,50 metri cu pantă transversală de 1,5-3%, iar profilul longitudinal să asigure suprafețe de rulare plane și posibilitatea scurgerii apelor pluviale. Sistemele rutiere realizate sunt specifice pentru străzi de categoria III și IV, iar stratul rutier de uzură pentru carosabil și trotuare este format din pavele de beton vibropresat. Scurgerea apelor se realizează prin șanțuri și rigole, iar evacuarea acestora se face prin puțuri absorbante sau canale colaterale existente în zonă. Totodată au fost realizate canale tehnice subterane în vederea amplasării rețelelor edilitare în lungime totală de 5.500 ml pe ambele părți ale străzii.
Pentru siguranța circulației au fost prevăzute indicatoare de semnalizare rutieră și s-a marcat axul străzilor și trecerile de pietoni
Valoarea totală de execuție a străzilor din cartier este de 2.579.183,02 lei.
[nggallery id=2126]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident
FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi