Teodor Atanasiu, șef peste banii PNL
Proaspătul lider al PNL București și fostul lider al PNL Alba, Teodor Atanasiu este noul trezorier al partidului, urmând să fie validat oficial de conducerea liberalilor chiar în următoarele zile, scrie site-ul pesurse.ro.
Teodor Atanasiu va administra banii partidului, sau mai bine spus datoriile istorice ale liberalilor, care nu sunt unele deloc mici.
În urmă cu câteva zile liderii PNL se plângeau ca nu au bani nici măcar pentru realizarea sondajelor în vederea desemnării prezidențiabilului, iar PNL înregistrează datorii uriașe către bugetul de stat si anume 15.352376 milioane de lei, ceea ce înseamnă aproape 3,5 milioane de euro. Noii colegi din PDL datorează si ei către bugetul de stat suma de 9.112531, ceea ce înseamnă 2,07 milioane de euro, potrivit pesurse.ro.
Fostul președinte PNL Alba a fost desemnat în 7 iulie 2014, în cadrul şedinţei noului Birou Politic Naţional al PNL, șef peste cea mai mare și importantă organizație liberală din țară, respectiv cea din capitală.
La Congresul PNL de la finele lunii iunie din acest an, senatorul Teodor Atanasiu, a fost ales vicepreşedinte PNL la nivel naţional, având al doilea număr de voturi dintre vicepreşedinţii aleşi (1300 de voturi).
Teodor Atanasiu este cel mai vechi preşedinte de organizaţie judeţeană a PNL din istoria post-decembristă a României.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO FOTO: Sute de copii la Urban Playfield în Alba Iulia. Fotbal, baschet sau turn de escaladă, printre sporturile, oferite pentru distracția celor mici
VIDEO FOTO: Sute de copii la Urban Playfield în Alba Iulia. Fotbal, baschet sau turn de escaladă, printre sporturile, oferite pentru distracția celor mici Cetatea Alba Carolina s-a transformat într-un teren de joacă pentru primul weekend Urban Playfield, 18-19 mai! Alba Iulia este primul oraș din cele 10 din România prin care evenimentul urmează să […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii