Franţa – Germania, primul sfert de finală de la Campionatul Mondial de fotbal 2014 *Nemţii cu experienţa, francezii cu spectacolul
Astăzi, cu începere de la ora 19.00 debutează faza sferturilor de finală la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia. În primul meci, Franţa va întâlni Germania, partidă de „care pe care”, cotată de cunoscătorii fenomenului drept „o finală europeană”.
Istoria este pe cale să renască în anul 2014 la Campionatul Mondial din Brazilia 2014. După ce pentru prima oară în istorie s-au calificat în sferturile de finală toate cele 8 echipe care au reuşit să câştige grupele, ante-penultima fază a competiţiei pune în faţa iubitorilor de fotbal partide extraordinare şi dueluri foarte echilibrate. Astăzi, Franţa întâlneşte Germania cu începere de la ora 19.00, partida fiind transmisă de TVR1. Cele două ţări vor da piept pentru a 26-a oară, Franţa având 9 victorii, Germania 11, iar 5 partide s-au terminat la egalitate. În istoria confruntărilor cocoşilor galici cu nemţii, s-au marcat 83 de goluri, 42 pentru francezi şi 41 pentru germani, toate aceste aspecte enumerate anterior oferind premisele unui duel extrem de încrâncenat.
*Probleme de lot
Ambele echipe care vor deschide astăzi balul sferturilor de finală ale Campionatului Modnial de fotbal 2014, acuză probleme de efectiv. Francezii nu sunt siguri că îl pot folosi pe stoperul Varane care s-a accidentat la meciul din optimi, iar antrenorul nemţilor, Joachim Löw a decalarat că nu mai puţin de 7 jucători ai săi acuză stare de gripă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan