Rodica Andronescu propusă de PDL Alba să-l înlocuiască pe Silviu Bian la şefia ANOFM
Democrat-liberalii din Alba nu renunţă la preşedinţia Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), după ce Silviu Bian, susţinut de organizaţia judeţeană să ocupe această funcţie, a fost prins în flagrant în 18 octombrie 2011 primind mită 80.000 de lei de la subalternii săi. Nici nu s-a răcit bine scaunul lăsat liber de Bian, aflat momentan în arest preventiv, că PDL Alba a şi venit cu alte nume de posibili înclouitori. Astfel, potrivit unor surse apropiate PDL Alba, discuţiile au început în şedinţa Biroului Permanent Judeţean de joia trecută şi s-au concretizat sâmbătă, când democrat-liberalii s-au întâlnit din nou pentru a hotărî numele candidatului pentru funcţia echivalentă unui secretar de stat. Pe lista cu propuneri s-au aflat mai multe nume însă cel mai bine cotate au fost trei persoane – Rodica Andronescu, preşedinta organizaţiei de femei a PDL, Nicolaie Moldovan, şef serviciu Proiecte Comunitare din cadrul Primăriei Alba Iulia şi Nicolae Albu, directorul Oficiului Judeţean de Poştă. Printre propuneri s-a aflat şi Florin Andronescu, director al Agenţiei Locale a Energiei Alba, soţul Rodicăi Andronescu, însă acesta s-a retras ulterior din cursă. Potrivit aceloraşi surse, cel mai mare număr de voturi l-a întrunit în cele din urmă Rodica Andronescu, pentru care s-au pronunţat cei mai mulţi dintre colegii prezenţi. Democrat-liberalii nu au dorit nici să confirme însă nici nu au negat informaţia, precizând prin vocea directorului de comunicare Mihai Babiţchi că un anunţ oficial va fi făcut cel mai probabil în conferinţa de presă de vineri. „Un lucru este cert, PDL Alba nu are de ce să plece capul pentru că Silviu Bian nu înseamnă tot partidul, este un caz cu totul izolat”, s-a rezumat Babiţchi să precizeze.
Rodica Andronescu, inspector şcolar general adjunct la IŞJ, este membru al PDL din anul 2005 când a trecut de la PSD la democrat-liberali. Ea a fost propunerea organizaţiei judeţene pentru alegerile europarlamentare din 2007, respectiv 2009 însă nu a întrunit suficiente voturi pentru a ajunge în Parlamentul European. Ea este consilier judeţean al PDL în mandatul 2008-2012, funcţie pe care a ocupat-o şi în mandatul trecut. Numele preşedintei organizaţiei de femei a PDL Alba se regăseşte pe lista publică a celor mai generoşi sponsori ai partidului, care în campania din 2009 a donat partidului 22.500 lei.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan