Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

„Nu avem un alt model demn de urmat decât Regele Mihai!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Admirator şi susţinător al Majestăţii Sale Regele Mihai, farmacistul Horia Bucur s-a aflat ieri la Bucureşti, pentru a lua parte la evenimentele prilejuite de aniversarea regelui Mihai. „Cei care nu mă cunosc trebuie să ştie că fac parte din Comitetul director al unei asociaţii care oferă informaţii despre Regatul României şi astfel se păstrează legătura între presă şi Casa Regală. Asta explică şi faptul că, ori de câte ori sunt evenimente importante pentru Casa Regală, la fel ca astăzi, pun în geamul biroului meu de la Sebeş fotografii legate de majestatea sa”, ne-a declarat Horia Bucur. Domnia sa a amintit că şi din Alba Iulia sunt câţiva simpatizanţi ai Regelui Mihai, care fac parte din comitetul director al asociaţiei amintite, cu toţii fiind membri ai Alianţei Naţionale pentru Regatul României. Simpatizanţii se întâlnesc de cel puţin două ori pe an cu Regele Mihai – „facem din necunoscut cunoscut, adică dorim să se cunoască adevăratele fapte ale Casei Regale. Nimeni nu e vinovat că timp de 50 de ani am trăit în comunism şi ne-a fost ascuns adevărul despre rege! El trebuie să iasă acum la lumină! Au apărut tot felul de legende despre Casa Regală, dar orice om care cunoaşte istoria ţării îşi dă seama că s-au spus numai minciuni despre Regele Mihai”. Horia Bucur susţine că, timp de 21 de ani, în ţara noastră au fost încercate multe reforme, dar ne dăm seama, a spus-o şi Regele Mihai ieri, România se află acum într-un impas simţit de fiecare dintre noi. „Şi cum o veche zicală românească spune că peştele de la cap…., avem nevoie de un cap care să se gândească nu doar la interesele lui, ci la ale tuturor! Cu toţii, copii fiind, am ascultat poveşti care începeau cu „a fost odată ca niciodată o fată de împărat sau de rege”, nicidecum de preşedinte. În istoria sa, poporul român a avut numai regi sau voievozi, nu preşedinţi! Ne dăm seama cu toţii că Regele Mihai a înfăptuit o revoluţie în gândirea fiecăruia dintre noi, iar oamenii şi-au întors faţa spre Dumnezeu! Ziua de azi a adus pacea pentru poporul român, spun asta pentru că în spatele majestăţii sale e un singur cuvânt – iubirea şi sensul adevărat al iubirii e Dumnezeu! De altfel, pe coroana Casei Regale sunt înscrise cuvintele: „Nimic fără Dumnezeu!” Chiar dacă poporul a dat cu pietre în rege, el a iubit la fel poporul! M-a emoţionat vocea regelui când i-am ascultat discursul, o voce care intră în vibraţie cu inima noastră. Am înţeles că regele are o bunătate aleasă dată de Dumnezeu!”, ne-a spus Horia Bucur. El a luat parte şi la spectacolul de gală de la Opera Română şi a privit cu emoţie salutul regelui adresat mulţimii într-o seară de neuitat. Aşa cum ne-a mărturisit, Horia Bucur a fost decorat de rege, în urmă cu 3 ani, în ziua de 10 mai, cu Medalia pentru loialitate, o distincţie care onorează judeţul Alba. În opinia lui Horia Bucur, poporul începe să înţeleagă adevărata libertate câştigată în 1989. Trebuie să dispară ura, susţine Horia Bucur, pentru că nu avem un alt model mai bun decât Regele Mihai. El se află deasupra culiselor politice, iar cei peste 140 de reprezentanţi ai caselor regale sosiţi în aceste zile în România sunt cel mai bun brand pentru ţara noastră.
Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi Doar o singură zi ne mai desparte de sărbătoarea Crăciunului, iar mulți dintre cei care vor sărbători nu sunt întotdeauna aproape de cei dragi. Centrul InfoCons a făcut o listă cu urarea „Crăciun fericit” scrisă în toate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea