Din cauza neatenţiei la volan, 3 copii au fost raniţi într-un accident la Decea
Azi noapte, în jurul orei 3.00, a avut loc un accident în localitatea Decea. Un conducător auto, A.G.I. de 33 de ani din Timișoara nu a păstrat distanța regulamentară faţă de un alt participant la trafic (I.A. din Murgaşi judeţul Dolj) şi l-a acroşat pe acesta, în urma incidentului neplăcut fiind răniţi uşor 3 copii cu vârste cuprinse între 1 şi 14 ani.
O minoră de 14 ani aflată în maşina care a provocat accidentul a suferit leziuni la picioare, fiind transportată la Spitalul Municipal Aiud. Alţi doi copii cu vârste cuprinse între unu, respectiv şase ani, pasageri ai aceluiaşi autoturism au suferit leziuni uşoare, primind îngrijiri medicale le faţa locului. Cercetările continuă în acest caz.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Primăria municipiului Alba Iulia se va aproviziona cu energie durabilă, sigură și competitivă prin testarea unor noi soluții de captare a energiei solare
Primăria municipiului Alba Iulia se va aproviziona cu energie durabilă, sigură și competitivă prin testarea unor noi soluții de captare a energiei solare Proiectul „Flex2Energy” finanțat prin programul Horizon Europe, propune aprovizionarea cu energie durabilă, sigură și competitivă având ca obiectiv dezvoltarea și testarea unor noi soluții de captare a energiei solare și producție de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918