Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba ar putea fi noul secretar general al PNL
Congresul PNL extraordinar din 28-29 iunie bate la uşă, iar acum în această etapă premergătoare se formează un nou nucleu al partidului, fiind propuse ultimle funcţii de conducere pentru „vocile” tari ale naţional liberalilor. Numele şefului PNL Alba, Teodor Atanasiu este vehiculat pe lista posibililor secretari generali ai PNL.
Klaus Johanis, președintele interimar al partidului a anunțat că în noul Statut al PNL nu va mai exista funcția de prim-vicepreședinte. Acum procedura se va schimba – potrivit modificărilor la Statut asupra cărora s-a ajuns la un acord noul secretar general al PNL va fi propus de președintele partidului și validat prin votul Biroului Politic Național. Asta înseamnă că va conta și voința președintelui, dar și voința Congresului care prin oamenii aleși în BPN va fi de acord sau nu cu voința președintelui. Potrivit informațiilor vehiculate până acum funcția de secretar general ar fi râvnită de senatorul Teodor Atanasiu, președintele PNL Alba, deputatul Ludovic Orban, Marian Petrache, președintele PNL Ilfov și deputatul Dan Motreanu (fost secretar general al PNL în mandatul Tăriceanu).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Aproape 10 kilometri de drum urmează să fie modernizat în comuna Ocoliș: Licitația de peste 7,2 milioane de lei, lansată în SEAP
Aproape 10 kilometri de drum urmează să fie modernizat în comuna Ocoliș: Licitația de peste 7,2 milioane de lei, lansată în SEAP Primăria comunei Ocoliș a lansat, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, un proiect prin care două străzi urmează să fie reabilitate. Mai exact, strada Pociovaliște 700 m. și drumul Jgheburoasa 9.100 m. urmează […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale