Rămâi conectat

Politică Administrație

În curând, Guvernul Boc îşi va angaja răspunderea pentru implementarea haosului total!

Dan HENEGAR

Publicat

în

 Deşi veştile în ceea ce priveşte decăderea economică a României vin ca un tăvălug, dinspre toate instituţiile financiare internaţionale, iar prognozele acestora sunt din ce în ce mai sumbre, guvernul domnului Boc are cu totul alte preocupări arzătoare în prim-plan!

Abia am aflat, în mod oficial, că şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a redus, zilele trecute, drastic prognoza de creştere economică a Romaniei pentru anul 2012, cu 2,7 puncte procentuale, la 1,1%, că zvonistica s-a şi intensificat la Palatul Victoria în privinţa intenţiilor de prioritizare a agendei guvernamentale! Dar, să nu cumva să credeţi că aceste intenţii vor avea vreo legătură cu relaxarea fiscală sau cu tăierea, din rădăcini, a lianelor junglei legislative care ne alungă în masă investitorii şi care reuşeşte, cu brio, să-i ţină la mare distanţă şi pe alţii potenţiali! În niciun caz, domnul Boc şi ai săi colegi de partid nu au, în planul curent, reale doze de curaj decizional, precum reducerea efectivă a cheltuielilor efectuate de ministere şi prioritizarea cu folos pentru economie a investiţiilor sau luarea unor importante măsuri pentru stimularea întreprinzătorilor sau facilităţi pentru cei care ar crea noi locuri de muncă!

Domnul Boc îşi pregăteşte terenul pentru angajarea răspunderii guvernului său în Parlament pentru cu totul altceva: regionalizarea României, adică ciopârţirea judeţelor conform dorinţei imediate a preşedintelui Băsescu şi aruncarea în haos a actualei organizări administrative a României!

Ce contează că această decizie de desfiinţare a judeţelor ar destabiliza profund bunul mers al lucrurilor, în fiecare localitate în parte din ţara asta? Sau că instituţiile publice existente într-un judeţ vor fi centralizate la nivelul unei mari regiuni, iar cetăţenii vor fi plimbaţi pe drumuri sute de km, pentru a-şi rezolva problemele? Primordială este numai voinţa prezidenţială şi, mai ales, succesul de calcul electoral scontat, adică creşterea potenţialului principalului partid de guvernământ, PD-ul atât de drag domnului Băsescu!

De ce ar face măcar acum, în al treisprezecelea ceas, ceva palpabil, cu consecinţe benefice pentru repornirea economiei româneşti, domnul Boc şi a sa total ineficientă şi nepregătită echipă guvernamentală?!

Ce dacă acest demers nu este nicidecum considerat prioritar, nici măcar de către partenerii de guvernare din Coaliţie, UDMR-iştii de exemplu, mult mai cerebrali decât destabilizatorii PD-işti? Dacă preşedintele Băsescu vrea, domnul Boc trebuie să se execute prompt! N-are niciun alt cuvânt de spus, potrivit funcţiei sale: trebuie să tacă mâlc şi să îndeplinească doar ordinele primite!

Ţara poate să intre într-un haos total, economia poate să rămână în comă profundă, pentru mulţi ani de acum încolo – deja 2012 va fi al patrulea an de recesiune pentru România -, iar voinţa cetăţenilor în privinţa regionalizării, n-are de ce să fie luată în seamă prin organizarea obligatorie a unor referendumuri în acest sens! Nu contează oricum, absolut deloc, în ochii cinicei echipe Băsescu-Boc, ce vor românii sau care sunt adevăratele lor probleme sau faptul că poporul român a ajuns cel mai sărac din Europa şi aşa va rămâne, pentru următorii 50 de ani, conform statisticilor europene! Contează doar că preşedintele Băsescu trebuie să facă tot ceea ce-i place şi când îi place, în ţara asta! Doar este preşedinte ales de un popor de care nu-i pasă…

  Deputat PNL Alba,  Teodor Atanasiu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

SURSE: Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale pentru a candida la alegerile prezidențiale. Marcel Ciolacu va rămâne premier

Ziarul Unirea

Publicat

în

SURSE: Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale pentru a candida la alegerile prezidențiale. Marcel Ciolacu va rămâne premier Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale au adoptat sâmbătă, 21 decembrie 2024, două decizii majore: Crin Antonescu va fi susținut pentru a candida la alegerile prezidențiale, în timp ce Marcel Ciolacu va rămâne premier. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea