Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

FOTO-VIDEO| Bursa locurilor de Muncă la Alba Iulia. Ofertă mai bogată pentru meseriaşi, dar săracă pentru cei cu studii superioare. Ce spun şomerii

Alexandra Mates

Publicat

în

Bursa Locurilor de Munca Alba Iulia002Sute de albaiulieni şi nu numai, aflaţi în căutarea unui loc de muncă,  au luat cu asalt Bursa Generală a Locurilor de Muncă, ce a avut loc vineri la Alba Iulia. Încă de la ora 9.30, de când s-a dat startul bursei, zeci de oameni aşteptau afară. Circa 25 de anagajatori s-au prezentat la această bursă şi au pus la bătaie peste 350 de locuri de muncă. Pentru absolvenţii cu studii superioare au fost puse la dispoziţie doar 50 de joburi. Şanse de anagajare au fost şi pentru muncitorii necalificaţi, fiind oferite peste 80 de locuri de muncă, dar şi pentru absolvenţii de studii tehnice, precum ingineri sau lăcătuşi. La Bursă au fost prezenţi atât tineri, recent ieşiţi din băncile universităţilor cât şi lucrători cu experienţă.

Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă s-au întâlnit vineri faţă în faţă cu angajatorii. Din peste 100 de firme contactate, aproximativ 25 şi-au făcut apariţia la bursă pentru a-şi prezenta activitatea. Sute de persoane care vor un job au venit pentru a-şi depune CV-urile la Bursa organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba.

În principal, şomerii tineri s-au plâns de oferta slabă pentru cei cu studii superioare şi de faptul că angajatorii cer experienţă, în timp ce adulţii spun că în ziua de astăzi foarte greu se mai găseşte de lucru chiar dacă sunt dispuşi să lucreze şi în alte domenii decât în ce sunt specializaţi şi că se descurcă foarte greu, având cheltuielile mari.

bucDe exemplu, Cristian Novacovici,  în vârstă de 43 de ani, îşi căuta un post de bucătar. “Până acum toata lumea mi-a spus să-i caut după Paşti. Am dat telefoane, şi nimeni nimic, nu avem eveniment”, a spus domnul îngreunat parcă de această povară, lipsa unui loc de muncă. Nu a avut o viaţă tocmai uşoară şi spune că din 450 de lei cât ia şomaj nu poate decât să-şi plătească gazul şi curentul.  “Am lucrat la  Ulpia până a dat faliment, şi pe urmă am plecat în Anglia, 2 ani. S-a îmbolnăvit mama şi a trebuit să mă întorc. 9 luni – am schimbat pampersul, că şi ea mi i-a schimbat mie. După ce a murit mama, am lucrat 1 an şi jumătate la fabrica de polistiren. Am devenit şomer anul trecut, când ne-a spus mentenanţa că nu mai sunt comenzi”, a povestit Cristian Novanovici.

Şi-a depus un CV şi în domeniul ceramicii, şi deşi spune că este sigur că 999 de firme îl refuză, speră să aibe noroc, aşa cum şi la loto dacă joci poţi avea un bilet câştigător. Acesta a mai spus că dacă ar primi dublu cât ia acum şomajul, ar accepta să lucreze.

10306924_780497558635000_520478893_nDe asemenea, o tânără  îşi căuta un job în domeniul juridic, şi spune că nu a găsit nimic, declarându-se nemulţumită.  „Caut în domeniul juridic. Nu am găsit nimic în acest domeniu. Se cere experienţă. Având în vedere că sunt absolvent din 2013, nu ştiu dacă este în avantajul meu să caut în alt domeniu. Pentru cei cu studii superioare sunt foarte puţine oferte. Pentru cei necalificaţi şi pentru cei din alte domenii sunt destul de multe”, a spus Diana Gota, absolventă a Facultăţii de Drept.

La stand-ul VCST Automotive, l-am găsit pe domnul Iulian Popa, în vârstă de 50 de ani, Iuliandin comuna Unirea. Se află în căutarea unui loc de muncă de aproximativ 5 ani şi  se plânge de faptul că angajatorii din Alba Iulia cer domiciliu stabil în oraş. Este de părere că pentru a munci nu contează vârsta, dar recunoaşte că totul stă în decizia angajatorilor. A lucrat foarte mult timp ca specialist serviciu aprovizionare la Metalurgica Aiud, însă din păcate firma a ajuns în insolvenţă, iar domnul Iulian în disperare. Deşi caută un loc de muncă în inginerie, confecţii metalice, inspector resurse umane, spune că nu se mai aşteaptă să găsească neapărat în ce domeniu a terminat el, şi că poate fi şi lăcătuş. Şi-a depus până la urmă CV-ul pentru posturi de inginer şi lăcătuş şi speră din suflet să fie contactat.

Un alt tânăr din Aiud, cu studii medii, îşi căuta un job, fie el în domeniul comerţului sau la clablaje ori mecanic auto. Haja Adrian, în vârstă de 28 de ani, se află în căutarea unui loc de muncă de doar 2 săptămâni şi spune că a primit ceva oferte la bursă, dar aşteaptă să fie contactat.

Principalele meserii aferente locurilor de muncă oferite persoanelor fără studii superioare au fost: strungar, rectificator, frezor CNC, programator CNC, lăcătuş montator, îngrijitor clădiri, lăcătuş întreţinere, electrician, muncitor necalificat, secretară, bucătar, barman, ospătar, vânzător, lucrător comercial, florar decorator, agent asigurări, consultant asigurări, confectioner încălţăminte, cusător din piele şi înlocuitori, cusător  marochiner, cameristă, ajutor bucătar, organizator, dulgher, finisor, zidar, funcţionar birou calitate, specialist în achiziţii, ceramist.

Pentru persoanele cu studii superioare au fost disponibile locuri de muncă în profesiile: consultant financiar, mentor, coordonator compartiment, inginer planificare, inginer calitate verificarea materialelor, inginer calitate verificări acustice, inginer administrator sisteme informatice, specialist în domeniul calităţii, specialist formare, inginer IT, inginer mecanic, inginer electromecanic.

Potrivit AJOFM, la Bursă au participat în total 396 de persoane care au căutat un loc de muncă, iar dintre aceştia doar 38 au fost selectaţi de angajatori în vederea încadrării.

[nggallery id=1549]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea