Campania „Jandarmeria donează viaţă pentru România!”
Ieri, 18 octombrie, la Instituţia Prefectului a avut loc lansarea campaniei „Jandarmeria donează viaţă pentru România!”, campanie de donare de sânge iniţiată de Jandarmeria Română şi care se va derula la nivel naţional începând din 1 noiembrie, prin structurile teritoriale de jandarmi. Partenerii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba sunt Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Alba Iulia, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Crucea Roşie Română Alba, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Salvamont Alba, care au salutat şi felicitat iniţiativa lăudabilă a Jandarmeriei Române. De asemenea, şi-au anunţat deja implicarea în acest proiect dr. Ioana Vescan, renumit medic pneumolog, actriţa Ioana Bogăţan – directorul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” şi îndrăgita interpretă de muzică populară Leontina Fărcaş.
„Donarea de sânge este un profund act umanitar faţă de semeni, este un gest nobil de ajutor al omului aflat în suferinţă. Oricine poate avea nevoie într-un anumit moment al vieţii sale de o transfuzie de sânge ca urmare a unor accidente sau a unor boli soldate cu pierderi masive de sânge. Donarea de sânge nu poate fi înlocuită cu niciun fel de tratament, are un maximum de eficienţă şi poate duce la salvarea unor vieţi. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, oamenii fac acest gest numai atunci când trebuie să îşi ajute o rudă sau un prieten aflat în suferinţă. Pornind de la considerentele de mai sus, Jandarmeria Română, prin structurile teritoriale, va derula campania «Jandarmeria donează viaţă pentru România!»”, a declarat mr. Cosmin Jurcoveţ, purtătorul de cuvânt al IJJ Alba, de la unitatea militară condusă de col. Herţa Onac înscriindu-se deja pe lista viitorilor donatori 62 de jandarmi.
Prefectul Ştefan Bardan a spus că timp de aproximativ 10 ani de zile a fost un donator fidel, motiv pentru care se va alătura campaniei iniţiate de Jandarmeria Română şi va dona el însuşi sânge. Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, a spus că numai 2 la sută dintre locuitorii municipiului sunt donatori de sânge, iar nevoia de sânge este mult mai mare. Prof. Adela Tudor, inspector şcolar la IŞJ Alba, a spus că elevii vor fi sensibilizaţi să doneze sânge, putând deveni astfel eroii victimei unui accident de circulaţie, unor copii care au nevoie de transfuzie etc. Directorul Adrian Duşa a spus că voluntarii de Cruce Roşie vor distribui pliante informative, iar CRR Alba va amenaja un punct de informare în Alba Iulia, pentru ca albaiulienii să ştie despre această posibilitate, mai ales că sângele, acest „medicament al vieţii”, nu poate fi creat artificial, în ciuda dezvoltării medicinei. La rândul său, Dan Opruţa a arătat că DJST Alba va colabora cu ONG-urile şi voluntarii pentru a informa populaţia despre beneficiile actului benevol al donării de sânge.
Dr. Elena Popescu, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Alba, a declarat că în evidenţele instituţiei se află circa 8400 de donatori, dar numai jumătate dintre aceştia sunt fideli, unii donând sânge chiar de zeci de ani. Anual, donatorii oferă 7600 de prize de sânge, rezultând circa 2500 de litri de sânge/an, cantitate care nu de puţine ori este insuficientă. De aceea, niciodată nu se poate spune că stocul de sânge este foarte bun, pentru că pot apărea deficite la anumite grupe sanguine sau de Rh. Ea a precizat că majoritatea donatorilor sunt de sex masculin şi ponderea o reprezintă pesoanele active (elevi, studenţi, salariaţi), iar numai 5 la sută dintre donatori se prezintă la Centrul de Transfuzii Sanguine interesaţi doar de drepturile materiale de care beneficiază donatorii. Conform unui orar care va fi anunţat din timp, campania de recoltare de sânge se va desfăşura, pentru început, în municipiile Alba Iulia, Aiud şi Sebeş, unde se estimează că vor fi cei mai mulţi donatori, iar după primele 10 zile se va decide dacă acţiunea va fi extinsă şi în alte localităţi, cum ar fi municipiul Blaj. Cantitatea de sânge recoltată va fi de 5 ml/kgcorp (maxim 450 ml), cu o singură donare putând fi salvate 3 vieţi!
lCine poate dona sânge şi facilităţile de care beneficiază
Donatorii pot fi toţi cetăţenii cu vârsta de peste 18 ani, indiferent de sex, cu greutatea minimă de 57 kg – femeile şi 62 kg – bărbaţii, care să nu sufere de boli cardiovasculare şi cronice (hematologice, reumatismale, hipertensiune arterială malignă sau hipotensiune arterială etc). Trusele de donare sunt de unică folosinţă, iar la fiecare recoltare se efectuează gratuit un set important de analize medicale: determinarea grupei de sânge şi a Rh-ului, determinarea hematocritului şi a hemoglobinei. Sângele este testat tot gratuit şi pentru depistarea virusurilor hepatitei B şi V, virusul HTLV I şi II, care determină leucemia, virusul HIV/SIDA, agentul infecţios al sifilisului, fiind anunţat donatorul despre eventuala afecţiune depistată.
Potrivit HGR nr. 1364/2006, donatorul de sânge are dreptul să primească, la cerere, pentru fiecare donare efectivă, următoarele: a) 7 tichete de masă (n.r., 9 lei/buc) pentru alimente, eliberate de instituţia de profil; b) o zi liberă de la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor de sânge salariaţi; o zi scutire de frecvenţă, în ziua donării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor; c) decontarea cheltuielilor de transport în comun din ziua donării între localitatea de domiciliu sau reşedinţă înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde îşi are sediul instituţia la care se efectuează donarea de sânge; în cazul în care donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din localitatea în care este angajat, donatorul are dreptul la abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună. Drepturile menţionate vor fi acordate pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia de profil la care a fost efectuată donarea de sânge. Aşadar, nu ezitaţi să donaţi sânge!
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern” La 27 noiembrie 1885 în Târlișua, Bistrița-Năsăud se naște Liviu Rebreanu, autorul romanelor “Ion”, Răscoala”, “Pădurea Spânzuraţilor”. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române. În scrierile sale […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă