Contractele pentru loturile 3 și 4 ale autostrăzii Sebeș-Turda au fost semnate, joi, la sediul CNADNR
CNADNR a anunțat, joi, 17 aprilie 2014, semnarea contractelor de proiectare şi execuţie a tronsoanelor trei şi patru din autostrada Sebeş-Turda, cu firmele Tirrena Scavi (Italia) şi Porr (Germania).
Contractul de „Proiectare şi execuţie autostrada Sebeş – Turda, Lot 3, km 41+250 – km 53+700” a fost atribuit, în urma unei licitaţii deschise, Asocierii TIRRENA SCAVI SPA – SOCIETA ITALIANA PER CONDOTTE D’ACQUA SPA şi are o valoare totală de 420,5 milioane de lei, fără TVA. Finanţarea este asigurată din fonduri europene (85%) şi fonduri de la bugetul de stat -15%, spune CNADNR.
Contractul de „proiectare şi execuţie autostrada Sebeş – Turda, Lot 4, km 53+700 – km 70+000” a fost atribuit, în urma unei licitaţii deschise, Asocierii SC PORR CONSTRUCT SRL – PORR BAU GmbH şi are o valoare totală de 470 milioane de lei, fără TVA, spune Compania de Autostrăzi.
Potrivit contractelor, cele două tronsoane de autostradă vor fi construite în 22 de luni (4 proiectare şi 18 execuţie), iar lucrările au patru ani garanţie.
Valoarea totală a investiţiei pentru construcţia celor 70 de kilometri ai întregii autostrăzi este de 1,05 miliarde dee euro, și este împărțită în patru loturi. Proiectul este finanțat 85% din Fondul de Coeziune și 15% din bugetul de stat. Având în vedere relieful zonei, contractul presupune realizarea mai multor lucrări de artă (poduri, viaducte etc), precum și cinci traversări peste râul Mureș.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Traficul rutier îngreunat pe DN 74, Zlatna-Abrud, din cauza ninsorii: Mașină blocată în zăpadă pe DN 75 pe Valea Arieșului Mare spre Arieșeni
Traficul rutier îngreunat pe DN 74, Zlatna-Abrud, din cauza ninsorii: Mașină blocată în zăpadă pe DN 75 pe Valea Arieșului Mare spre Arieșeni Traficul rutier este îngreunat vineri seara pe DN 74, Zlatna-Abrud, din cauza ninsorii. O mașină a rămas blocată pe DN 75, pe Valea Arieșului spre Arieșeni. Citește și: UPDATE FOTO | Intervenție […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan