Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

Administratorul unei firme din Bucium este cercetat pentru evaziune fiscală – a vândut 8 mc de cherestea fără documente de proveniență

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În urma verificărilor efectuate de polițiști, marți, 15 aprilie a.c., la sediul unei firme din comuna Bucium, s-a constatat că societatea a comercializat cantitatea de 8 mc. cherestea rășinoase, fără documente legale de proveniență.

Față de administratorul societăţii comerciale a fost luată măsura sancționării  contravenționale, conform articolului 19 aliniatul 1,  lit. l,  din  Legea 171/2010, cu amendă în valoare de 2 000 lei, luându-se totodată şi măsura complementară a confiscării cantității de 8 mc. cherestea rășinoase.

Totodată s-a constatat că administratorul respectivei societăţi comerciale, a prejudiciat bugetul consolidat al statului, prin reţinerea şi nevărsarea cu intenţie a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „evaziune fiscală”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 6, din Legea 241/2005, în vederea recuperării prejudiciului cauzat şi tragerii la răspundere penala a bărbatului.

FOTO: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ACCIDENT pe DN 7, la Blomiru de Câmp: Trafic îngreunat după coliziunea dintre două mașini. Două persoane au fost rănite

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT pe DN 7, la Blomiru de Câmp: Trafic îngreunat după coliziunea dintre două mașini. Două persoane au fost rănite Un ACCIDENT rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 14.00, pe DN 7, la Blomiru de Câmp. Două persoane ar fi fost rănite. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea