Rămâi conectat

Politică Administrație

Proiectul de lege “Avram Iancu, Martir și Erou al națiunii Române” a trecut de Senat

Bogdan Presecan

Publicat

în

avram iancuProiectul de lege inițiat de senatorul liberal de Alba Teodor Atanasiu, privind recunoașterea și declararea lui Avram Iancu, “Martir și Erou al națiunii Române”, a primit săptămâna trecută votul senatorilor.

Președintele PNL Alba a explicat că  deşi pentru a fi pus în aplicare, acest proiect nu impune alocarea de fonduri, reprezentanţii Comisiei de Cultură din Senat, a dat aviz nefavorabil proiectului, justificându-și decizia prin faptul că s-ar crea un precedent și vor veni apoi și alții cu tot felul de propuneri pentru a fi declarați eroi.

Replica liberalului, după cele relatate chiar de dânsul, a fost: „Dacă sunt atâția parlamentari PSD care sunt eroi ai revoluției din 1989, care nu plătesc taxe și impozite statului român și au primit terenuri să-și construiască casă, și nu plătesc mijloacele de transport în comun, de ce ar fi Avram Iancu, care nu bagă mâna în buznarul contribuabililor, mai prejos decât acești parlamentari!?!”

Senatorii au votat împotriva avizului nefavorabil al comisiei și pentru adoptarea proiectului de lege. Decizia finală aparține însă Camerei Deputațiol, for decizional în această situație.

Vă reamintim faptul că și Legea „primei întăbulări gratuie a terenurilor agricole și forestiere”, printre a cărei inițiatori principali a fost Teodor Atanasiu, a trecut de votul Senatului însă ulterior a fost   respinsă definitiv în plenul Camerei Deputaților.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

PNL, PSD și AUR fac casă bună în Consiliul Local, pentru blocuri între case!!!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bogdan Dogar, USR Alba: PNL, PSD și AUR fac casă bună în Consiliul Local, pentru blocuri între case!!! Urbanismul n-a fost niciodată o prioritate pentru administrația locală, ci mai degrabă o corvoadă, cu norme ce trebuie ocolite și fentate. N-a existat niciodată un plan coerent, o sistematizare veritabilă sau un crâmpei de viziune pentru cum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea