Parlamentarii de Alba la raport: Cornel Comșa – deputat
*Cornel Comșa a devenit deputat în colegiul uninominal nr. 4 (Aiud – Ocna Mureș) reprezentând PP-DD; a obținut 3.920 de voturi din totalul de 22.391 de voturi valabil exprimate
La 15 luni de când aleșii județului Alba și-au ocupat locurile din Parlament ziarulunirea.ro a întocmit un bilanț al activității pe care aceștia au desfășurat-o. Dacă deputatul dumneavoastră a luat atitudine sau a fost mai greu de urnit, dacă se poate lăuda cu o activitate prolifică în legislativul țării, dar și cum a fost răsplătit de Statul Român pentru această activitate, veți afla în rândurile următoare.
CORNEL COMȘA a devenit deputat prin redistribuire, în colegiul uninominal nr. 4 (Aiud – Ocna Mureș), reprezentând PP-DD, după ce a obținut 3.920 de voturi din totalul de 22.391 de voturi valabil exprimate.
Până în martie 2014 a făcut parte din Grupul parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu, după care a devenit deputat neafiliat. Este secretar al Comisiei pentru politică externă și secretar al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. Face parte din Grupul parlamentar de prietenie cu Malaezia și din Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Suediei.
*Activitatea parlamentara în cifre:
În cele 15 luni de mandat Cornel Comșa a avut 11 luări de cuvânt (în 9 şedinţe), totalizând 29 de minute și 8 secunde. Majoritatea dintre acestea au fost în primele luni de ocupare a fotoliului de deputat, cu o lungă pauză între 3 aprilie 2013 și 4 martie 2014.
Nu a avut nicio interpelare sau întrebare. A inițiat, alături de alți colegi, 17 propuneri legislative și a semnat 5 moțiuni.
A absentat la 696 de voturi dintr-un total de 1.494, având o prezență de 46%.
*Indemnizații și cheltuieli cu birourile parlamentare din județ
Deputatul Cornel Comșa a încasat, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2014, sub formă de indemnizație, o sumă totală de 66.179 de lei, iar pentru cheltuielile cu birourile parlamentare i-a fost decontată o sumă totală de 140.617 lei (din care 79.184 cheltuieli cu personalul și 61.433 de lei cheltuieli cu bunuri și servicii.
NOTĂ: Textul de mai sus a fost întocmit pe baza informațiilor publicate pe site-ul Camerei Deputaților
CITEȘTE ȘI:
Parlamentarii de Alba la raport: Călin Potor – deputat
Parlamentarii de Alba la raport: Clement Negruț – deputat
Parlamentarii de Alba la raport: Dan Coriolan Simedru – deputat
Parlamentarii de Alba la raport: Ioan Dîrzu – deputat
Parlamentarii de Alba la raport: Teodor Atanasiu – senator
Parlamentarii de Alba la raport: Alexandru Pereș – senator
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Ighiu a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, proiectul numit „Reabilitare drum comunal DC 195 Bucerdea Vinoasa, comuna Ighiu, judetul Alba,” prin care se dorește reabilitarea drumului comunal DC […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 22 de ore
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile