Prefectura Alba: ”Exploatarea forestieră de la Ocna Mureş nu pune în pericol siguranţa cetăţenilor”
În urma dispoziţiei prefectului Gheorghe Feneşer, în data de 5 martie a.c. s-au deplasat la Ocna Mureş reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Direcţiei Silvice şi Ocolului Silvic Aiud pentru a verifica şi constata la faţa locului dacă exploatarea forestieră din zonă ar putea determina alunecări şi surpări de teren. La întâlnire a fost prezent şi primarul oraşului Ocna Mureş, domnul Vinţeler Silviu.
În urma verificărilor efectuate s-au constatat următoarele aspecte:
– exploatarea masei lemnoase, care a fost cumpărată în urma unei licitaţii organizate de Direcţia Silvică Alba, se face în baza unor autorizaţii de exploatare şi de mediu emise conform legislaţiei în domeniu;
– efectuarea lucrărilor s-a făcut cu respectarea normelor tehnice pentru îngrijirea arboretelor şi evaluare a masei lemnoase;
– arboretul inclus în suprafaţa exploatată nu face parte din arii naturale protejate.
”Specialiştii prezenţi în teritoriu au constatat că exploatarea forestieră de la Ocna Mureş nu pune în pericol siguranţa cetăţenilor. După cum am menţionat anterior, restricţia de tonaj auto este foarte clar definită, de 3,5 – 7,5 tone. Dacă nu se poate respecta această limită la încărcătură, atunci ruta de transport va evita zonele cu aceste restricţii. Astfel transportul se va face pe ruta Uioara de Sus spre Hopârta. De asemenea, se vor lua în considerare şi alte variante de transport, de către reprezentanţi ai administraţiei publice locale, firmei de exploatare şi Ocolului Silvic Aiud în ceea ce priveşte scoaterea masei lemnoase din pădure până la locul de încărcare (drum auto). Transportul se va efectua numai în perioade lipsite de precipitaţii” a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut vineri, 20 decembrie 2024, pe o stradă din municipiul Aiud, în jurul orei 19:30. Potrivit primelor informații transmise de IPJ Alba un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 14 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor