Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Florin Roman: Potor nu a fost dat afară din PNL Alba. A spus asta ca să nu zică lumea că e traseist

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Legat de transferul zilei din politica locală, respectiv trecerea deputatului Călin Potor de la PNL la PSD Alba, direct pe funcția de vicepreședinte al organizației județene a social-democraților, liderul liberalilor din Alba Iulia a făcut câteva precizări.

Astfel, cu privire la afirmațiile lui Călin Potor, potrivit cărora a fost exclus din PNL, Florin Roman, președintele organizației municipale a PNL Alba Iulia, a declarat că este vorba despre o minciună. Liberalul susține  că această afirmație falsă a fost folosită de proaspătul parlamentar PSD, ca un pretext pentru înrolarea sa în tabăra social-democraților și pentru ca să nu zică lumea că e “traseist”.

Roman a explicat că la nivelul PNL există o procedură clară privind excluderea cuiva din partid, demers care nu a fost nici măcar început, la momentul în care Călin Potor era confirmat de către președintele PSD Alba, drept vicepreședinte al organizației județene. Potrivit statutului, pentru excluderea unui membru din partid, organizația din care face parte cel vizat, face o propunere în acest sens conducerii centrale a PNL, o decizia finală fiind luată în Delegația Permanentă a PNL, prin vot secret. Organizația din care face parte Potor, respectiv PNL Alba Iulia, nu a făcut, potrivit celui care o conduce, niciun demers în acest sens.

Florin Roman a precizat însă, că astăzi s-a luat act de plecarea fostului deputat liberal la PSD și a convocat Biroul municipal al PNL Alba Iulia pentru a demara procedura de excludere a acestuia din partidul care l-a făcut parlamentar, și pentru a îl ajuta pe fostul lor coleg „să își vadă visul împlinit”.

“Când l-am adus pe Potor în PNL, colegii de la PD, de unde a plecat, îmi ziceau că o să mă conving eu de ce fel de om este. Acum m-am convins! Acest lucru le transmit și eu celor de la PSD. În rest, îi doresc mult succes”, a mai declarat Florin Roman.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

6 mai 2024: ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui”, la Șugag. Obicei tradițional străvechi ce reunește atât sărbătoarea întemeierii unei familii, cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

6 mai 2024: ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui”, la Șugag. Obicei tradițional străvechi ce reunește atât sărbătoarea întemeierii unei familii, cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură ,,Augustin Bena”, în parteneriat cu Primăria Comunei Șugag și Biserica Ortodoxă Șugag, organizează la Șugag o nouă ediție a obiceiului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea