„POSTUL MARE – Timp de purificare şi iluminare”. Cuvântul ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei
Timpul Postului Mare este un dar oferit nouă de către Biserică. Fie că trăim în lume sau într-o mănăstire, perioada de rugăciune, post şi pocăinţă este folositoare tuturor celor care doresc să intre în Sfânta şi Strălucita Sărbătoare a Paştilor.
În timp ce începem călătoria postului, noi suntem făcuţi conştienţi, prin Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Cretanul şi prin ciclul slujbelor religioase, că păcatul şi moartea ne-au îndepărtat de Dumnezeu şi pe unul faţă de altul. De asemenea, în timpul acestor zile de introspecţie, ni se dă vestea bună că, prin biruinţa Crucii, iertarea şi bucuria sunt daruri oferite lumii de către „Domnul slavei răstignit” (cf. I Cor. 2, 8).
Temeiul însuşi al Postului Mare este postul lui Hristos în pustie, în timpul celor 40 de zile care au urmat Botezului. Acceptând să fie ispitit şi să lupte cu diavolul în umanitatea Sa, Iisus a dat creştinilor modelul luptei lor împotriva puterilor răului şi le-a oferit drept arme postul şi rugăciunea (cf. Mc. 9, 29). În cele 40 de zile ale Postului Mare, creştinul care posteşte îmbracă deja pe Hristos, pentru a participa încă şi mai deplin la pătimirile Sale şi a ieşi împreună cu El din mormânt, biruitor asupra răului şi a morţii. Din acest motiv, Postul Mare e socotit de către Sfântul Grigorie de Nazianz ca o pregătire în vederea morţii împreună cu Hristos, e socotit ca „înainteprăznuirea luminării”.
Biserica ne cheamă să înţelegem Postul Mare ca o reîntoarcere la lupta ascetică obişnuită, o luptă care ne eliberează de moartea şi stricăciunea creaţiei căzute. Deci, noi care ne-am îmbrăcat în Hristos prin Sfântul Botez (cf. Gal. 3, 27), devenind ostaşi ai lui Hristos, trebuie să folosim cu înţelepciune aceste zile pentru a ne reîntoarce la războiul cel duhovnicesc. Numai angajaţi în această bătălie vom fi capabili să priveghem, în timp ce aşteptăm a doua şi slăvita venire a Domnului. Omul care posteşte rupe cercul infernal al dialecticii poftei şi plăcerii, al foamei şi săturării, îndreptându-şi dorinţa spre contemplarea realităţilor cereşti. Aceasta îl ajută să umble „întru înnoirea vieţii” (cf. Rom. 6, 4), trăind ca „fiu al învierii” (cf. Lc. 20, 36).
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 17 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale