În ianuarie 2014, peste 100.000 de persoane din Alba au beneficiat de ajutoare sociale
*Numărul indemnizațiilor plătite persoanelor infectate cu HIV a crescut cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut
În prima lună din acest an, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a efectuat plăți aferente beneficiilor de asistență socială în sumă de 12.457.068 lei, cu puțin peste jumătate de procent mai mult ca în luna ianuarie a anului trecut. 109.433 de persoane au beneficiat de alocații, indemnizații, stimulente, ajutoare și subvenții, numărul mediu al beneficiarilor, la sfârșitul primei luni din 2014, fiind cu aproape 3% mai mic decât în ianuarie 2013.
Cea mai mare creștere se înregistrează la numărul beneficiarilor de indemnizații plătite persoanelor infectate cu HIV, cu 42,86% mai mare față de acceași perioadă a anului trecut, cuantumul sumelor plătite la acest capitol fiind, de asemenea, cu 50% mai mare decât în ianuarie 2013. La polul opus, cea mai mare scădere a fost înregistrată la cuantumul subvențiilor acordate asociațiilor și fundațiilor, cu 34,87% mai mic față de anul trecut, în timp ce numărul beneficiarilor a scăzut la rândul său în ianuarie 2014 cu 39,11%.
Stimulentul de inserție, care se acordă părinților ce preferă revenirea la locul de muncă în locul concediului pentru îngrijirea copilului, înregistrează o creștere de aproximativ 25%, atât în privința numărului beneficiarilor, cât și a cuantumului sumelor plătite. În paralel, indemnizațiile pentru creșterea copilului au scăzut cu puțin peste 2%, numărul beneficiarilor fiind cu mai puțin de 1 procent mai mic decât cel înregistrat la sfârșitul lui ianuarie 2013.
De ajutoare sociale au beneficiat, în ianuarie 2014, 5.343 persoane, cu aproape 6% față de numărul celor care au primit acest tip de ajutor în prima lună a anului trecut, cuantumul sumelor plătite fiind cu circa 21% mai mari față de cele achitate în ianuarie 2013.
În ceea ce privește alocațiile, cea mai mare creștere se înregistrează la sumele aferente alocațiilor pentru susținerea familiei, cu 15,26% mai mari față de 2013, în condițiile în care numărul beneficiarilor a scăzut cu 13,03%, iar la alocațiile de stat pentru copii, scăderea, atât a numărului beneficiarilor, cât și a cuantumului sumelor plătite, este mică, puțin peste 2,6%. De asemenea, plățile alocațiilor de plasament au scăzut și ele cu aproape 6%. Nu în ultimul rând, indemnizațiile pentru handicap sau însoșitorii persoanelor cu handicap au avut o ușoară creștere în ianuarie 2014, de aproximativ 2,2%
”Analiza comparativă a plăților beneficiilor sociale este extrem de utilă, pentru că ea ne arată atât ceea ce investește Statul Român în beneficiile de asistență socială, cât și felul în care evoluează situația persoanelor care au dreptul la aceste beneficii. Conform situației de la sfârșitul lunii ianuarie, numărul persoanelor infectate cu HIV a crescut cu 50% într-un an, un fenomen care trebuie să constituie, în opinia mea, un semnal de alarmă. Singurul factor ce poate influența statistica la acest capitol și care poate contribui la scăderea numărului persoanelor infectate cu HIV este gradul de informare a oamenilor cu privire la riscurile la care se expun, dacă nu iau în serios pericolul infectării cu virusul HIV”, a precizat directorul AJPIS Alba, Flaviu Cozuc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan