Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu ar putea fi propus astăzi pentru funcţia de ministru al Economiei
Astăzi, preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu ar putea fi propus de liberali pentru postul de ministru al Economiei, în locul lui Andrei Gerea. Surse Mediafax precizează că în interiorul PNL s-a discutat despre nominalizarea lui Teodor Atanasiu la Ministerul Economiei. Senatorul Atanasiu, fost ministru al apărării şi fost preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Liberalii urmează să discute în Delegaţia Permanentă şi despre nominalizările la Ministerul de Interne şi la Ministerul de Finanţe, după demisiile lui Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu.
De asemenea, conform unor surse liberale, urmează să fie făcute înlocuiri şi la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii. În PNL se discută despre nominalizarea lui Eugen Nicolaescu la Finanţe, iar în locul acestuia să fie desemnat preşedintele CNAS, Cristian Buşoi. La Ministerul Muncii ar urma să fie desemnată Cristina Pocora.
Potrivit unor surse din USL, în discuţie ar fi şi o rocadă de mninistere între PNL şi PSD, respectiv MAI cu MApN. În acest caz, MAI este vizat de vicepremierul Gabriel Oprea, iar de la Apărare ar urma să plece Mircea Duşa şi să fie numit un liberal, fiind vehiculate numele lui George Scutaru şi Corneliu Dobriţoi.
Teodor Atanasiu este din 2012 senator, reprezentând cel mai mare colegiu din judeţul Alba, care cuprinde zonele Alba Iulia, Cugir – Zlatna şi Munţii Apuseni.
Atanasiu a fost anterior deputat, iar în perioada 2004 – 2008, membru în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, fiind ministru al Apărării şi ulterior preşedinte al AVAS.
Atanasiu a fost, în perioada 2004 – 2005, preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, iar la alegerile din 2012 a candidat din nou pentru această funcţie fiind învins de democrat-liberalul Ion Dumitrel.
Teodor Atanasiu conduce PNL Alba de aproximativ 20 de ani, fiind preşedinte al filialei din anul 1993.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Consilier Local din Alba Iulia, lovit de o trotinetă în Cetate. S-a ales cu o vânătaie și durere de gleznă
Consilier Local din Alba Iulia, lovit de o trotinetă în Cetate. S-a ales cu o vânătaie și durere de gleznă Consilierul local Paul Victor Florea a fost în urmă cu două zile ”victima” unei trotinete condusă de un turist în Cetatea Alba Carolina. Din fericire, acesta s-a ales doar cu o vânătaie și o durere […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 19 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană