Rămâi conectat

Cultură Educație

MIERCURI: „Recitindu-l pe Eminescu”, eveniment organizat de elevii Colegiului „HCC” din Alba Iulia

Dragoş Suciu

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia organizează evenimentul „Recitindu-l pe Eminescu”, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la naşterea celui mai mare poet român. Miercuri, 15 ianuarie, de la ora 13.00, toţi elevii, profesorii şi iubitorii de poezie sunt invitaţi în sala de sport a instituţiei de învăţământ pentru a asista la un moment, literal, muzical şi artistic susţinut de o parte din elevii colegiului.

Cuvântul de deschidere îl va avea directorul colegiului Valer Cerbu, iar apoi prof. dr. Silviu Mihăilă va vorbi despre „De ce să citim creaţia eminesciană? Premisă pentru un nou Eminescu”. La final, elevi ai colegiului vor susţine un moment literal, muzical şi artistic, în memoria marelui poet.

Sunt invitaţi reprezentanţi ai Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, conf. univ. dr. Diana Câmpan, profesorul Cornel Nistea (redactor al revistei „Discobolul” şi membru în conducerea USR, filiala Alba-Hunedoara), prof Mioara Pop, director al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” din Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

FOTO | Liceul Teoretic Teiuș, partener al programului Bookster: Încurajarea cititului, obiectiv prioritar

Lucian Daramus

Publicat

în

Liceul Teoretic Teiuș, partener al programului Bookster: Încurajarea cititului, obiectiv prioritar Liceul Teoretic Teiuș este una dintre instituțiile de învățământ care se remarcă prin implicarea activă în promovarea educației de calitate și dezvoltarea unor inițiative inovative care sprijină învățarea. Un exemplu semnificativ al acestei abordări moderne este programul Bookster, derulat cu succes în cadrul liceului. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea