Fermierii care nu îşi lucrează pământul vor fi taxaţi din 2014
Din anul 2014, toţi fermierii care nu îşi cultivă pământul nu vor mai primi niciun fel de subvenţie la hectar, a declarat joi comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş. Această măsură este stipulată în noile politici agricole comunitare. Acestea par să fie singurele sancţiuni pe care autorităţile europene le pot lua în cazul persoanelor care nu vor să-şi muncească terenurile agricole. „Din 2014 li se vor da bani numai celor care îşi cultivă pământurile. Acum s-a introdus o nouă noţiune, cea de fermier activ. Numai aceştia vor primi bani europeni”, a afirmat Dacian Cioloş într-o videoconferinţă cu jurnaliştii români. În momentul de faţă, în România sunt aproape 3 milioane de hectare de terenuri agricole nelucrate, după estimările reprezentanţilor agricultorilor. Partea proastă este că acestea afectează şi terenurile lucrate, aflate în jurul lor. Din cauza acestora, costurile pentru un hectar care este cultivat lângă unul nefolosit pot creşte şi cu până la 50% pe an. Unele dintre măsurile punitive care se doreau a fi adoptate împotriva celor care nu îşi muncesc pământul constau în arendarea lor către o terţă parte care să poată cultiva terenul. lSuplimente financiare doar pentru cei harnici Totodată, Dacian Cioloş a mai menţionat că unele tehnologii pe care le vor folosi fermierii le pot aduce plăţi complementare, mai ales dacă acestea conduc la creşterea productivităţii. „Agricultorii care îşi vor roti culturile vor primi plăţi complementare pe lângă plăţile directe. Trebuie să reţineţi că acest lucru nu este obligatoriu. Aceste măsuri de oferire a unor subvenţii complementare sunt unele incitative”, a mai declarat comisarul european. Mai mult, fostul ministru al agriculturii a spus că se caută nişte măsuri viabile şi pentru susţinerea fermelor mici sau familiale. „Şi acestea trebuie să reintre în circuit şi să comercializeze produse proprii. Subvenţiile directe joacă un rol de susţinere a veniturilor unor ferme”, a menţionat Cioloş. În aceste condiţii, fermelor româneşti de dimensiuni mari le va fi tot mai greu să îşi justifice cererea de subvenţii agricole. (E.V.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun