FOTO: Lansare inedită de album de colinde la Casa de Cultură din Câmpeni
Patru ore a durat aseară spectacolul în care Mirela Mănescu – Felea, apreciata interpretă de muzică populară caracterizată aseară ca fiind „privighetoarea Țării Moților” , și-a lansat cu mult succes la Casa de Cultură „Avram Iancu” din Câmpeni albumul de colinde „Om bun, deschide-ne poarta!”.
La acest eveniment desfășurat în orașul natal al artistei au asistat și au aplaudat sute de spectatori care au stat chiar și în picioare pentru a urmări spectacolul deosebit prezentat în cadrul unei șezători tradiționale moțești având ca gazdă pe Barbu Todea din Albac și pe cântăreața de muzică populară Marinela Baba. Iar dascălul Barbu a fost și de această dată o gazdă deosebită și a făcut tot posibilul ca invitații și spectatorii să se simtă minunat: a colindat, a spus poezii și bancuri, a închinat și a băut țuică tradițională cu invitații, chiar a și jucat!
Seara a început cu o chemare la torcărie făcută de gazdă împreună cu Mariana Gligor, o tulnicăreasă veterană din Câmpeni, la care au venit în timpul concertului formații renumite de colindători, iar în tot acest timp fete și femei torceau lână și croșetau haine pentru iarnă așa cum făceau și bunicii noștri mai înainte.
Dintre cei care au venit cu colindatul au fost grupul de colindători „Datina ” din Alba Iulia conduși de Marinela Baba, grupul „Pe ulița satului” din Biia condus de Vasile Burja, grupul „Cântul sălciuan” condus de Valentin Gherman, colindătorii din Zlatna coordonați de Mircea Târziu și grupul de copii „Crăișori” din Albac care au colindat și dansat alături de Barbu Todea.
Pe lângă aceste grupuri de colindători, interpreta a avut ca invitați de seamă pe câțiva mari interpreți de muzică populară care au încântat publicul: Ionuț Fulea, Traian Ilea și Valeria Codorean care au colindat și cântat, părintele Marius Ciprian Pop, Florentina și Petre Giurgi, cu toții fiind acompaniați de grupul instrumental „Codru de România”.
În timpul spectacolului, Mirela Mănescu – Felea a invitat pe scenă ca să spună câteva cuvinte și să le ureze tuturor sărbători fericite pe câțiva prieteni care au susținut-o în realizarea albumului: Călin Ioan Andreș – primarul orașului Câmpeni, Tiberiu Todea – primarul comunei Albac și pe Corneliu Olar – fostul deputat de Apuseni.
Interpreta nu a uitat să mulțumească la sfârșit pentru această seară minunată și pentru ajutorul primit la realizarea acestui album tuturor persoanelor dragi care au fost alături de ea: Jeni Voina – cea care a ajutat-o la realizarea textelor, Valentinei Brașoveanu, familiei, nașilor, familiei primarului orașului Câmpeni și tuturor spectatorilor care au aplaudat-o îndelung.
Ovidiu CULDA
[nggallery id=954]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Rezultate deosebite pentru două eleve din județul Alba: Timar Augusta și Todoran Diana, mențiuni la Olimpiada Națională de Limba Engleză
Rezultate deosebite pentru două eleve din județul Alba: Timar Augusta și Todoran Diana, mențiuni la Olimpiada Națională de Limba Engleză Timar Augusta, de la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureș și Todoran Diana de la Liceul Teoretic „Sfântul Iosif”, au reușit să obțină mențiuni la Olimpiada Națională de Limba Engleză. Citește și: Bianca-Maria Grosu, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare