FOTO: Praznicul Nașterii Domnului a pătruns în sufletul unor persoane mai puțin fericite din Baia de Arieș
Joi, 19 decembrie, la Casa de Cultură din Baia de Arieș a avut loc un emoționant spectacol dedicat Nașterii Domnului care a fost susținut de elevii Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” alături de care au participat câțiva dintre cei mai talentați profesori ai aceleiași unități școlare.
Acest spectacol care a umplut sala de spectatori a avut un scop caritabil, pentru de a aduna fonduri din care organizatorii să ofere cadouri persoanelor vârstnice și în suferință din oraș.
A doua zi, o parte din elevi și profesori s-au deplasat la Spitalul de Neuropsihiatrie, Căminul pentru persoane vârstnice, Casa de tip familial „Sfânta Varvara” și la încă 8 familii nevoiașe din localitate unde au oferit cadouri din sumele strânse, aducând mai aproape de sufletul celor mai puțini fericiți spiritul Sfintelor Sărbători.
Cei care au organizat și derulat toate activitățile din cadrul acestui proiect comunitar denumit „Dar din dar cu bucurie” au fost profesorii Sânziana Vasiu, Cristina Gaidei, Marius Ioan Băieș, Niculina Bârla, Nicoleta Cenan, Mihaela Luca, Rodica Stoina, Paraschiva Goia, bibliotecara Maria Bocșa, cu toții fiind susținuți de directorii Elena Faur, Cristina Boldaș și Primăria Baia de Arieș.
Autor: Ovidiu Culda
[nggallery id=935]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii Marți, 26 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan