De necrezut! Libertatea comisarului Traian Berbeceanu decisă astăzi, în lipsa avocaților săi UPDATE
Cazul comisarului Traian Berbeceanu, arestat în data de 24 octombrie, nu contenește să surprindă. Astăzi, la orele 13.00, avocații polițistului au fost anunțați de către Curtea de Apel Bucuresti despre faptul că prelungirea mandatului de arestare al lui Berbeceanu se hotarăște astazi, la ora 15,00.
Familia și avocații din Deva ai fostul șef al BCCO Alba Iulia se declară consternați.
Această practică nu este una curentă și nu face decât să trezească suspiciuni, fiind vorba despre un caz atât de contoversat, susține un avocat independent, căruia i-am cerut explicații legate de această situație.
Dosarul în care se judecă prelungiriea măsurii de arestare preventivă a lui Traian Berbeceanu a fost înregistrat în această dimineață la secția a doua penală a Curții de Apel Bucuresti. Procedura prevede ca în cazul în care avocații unui inculpat nu sunt prezenți în sală de judecată la momentul ședinței, să i se desemneze un avocat din oficiu. Berbeceanu va putea refuza acest drept și solicita prezența avocaților angajați să îl reprezinte, însă decizia finală aparține instanței. În concluzie, Berbeceanu ar putea fi reprezentat astăzi la Curtea de Apel Bucuresti de un avocat din oficiu.
Mandatul de arestare al comisarului expiră la data de 22 noiembrie, iar al soților Biriescu, arestați în același dosar, în data de 21 noiembrie.
Soția lui Traian Berbeceanu a postat în urmă cu puțin timp pe pagina sa de facebook următorul mesaj:
“Curtea de Apel Bucuresti ne-a anuntat avocatii acum, la ora 13,00 ca prelungirea se hotaraste astazi, la ora 15,00. Intrebare: cine poate ajunge de la Deva la Bucuresti in doua ore?!!!!”
Pagina de susținere a comisarului – “Respect, Traian Berbeceanu” a reluat informația, solicitând cu o ironie amară ca cineva să pună la dispoziția avocaților un elicopter pentru a putea ajunge în două ore, de la Deva la București:
“Cine pune la dispozitia familiei Berbeceanu un elicopter, pentru ca avocatul Daniel Tiliciu sa poata ajunge in timp util la Bucuresti, pentru a-l apara pe Traian Berbeceanu? Nu ar fi fost nevoie de asa ceva, daca avocatii (care locuiesc in Deva) nu ar fi fost anuntati la ora 13, ca trebuie sa fie prezenti la ora 15 la Curtea de Apel Bucuresti!!! Rusine!!!”
Traian Berbeceanu a fost arestat joi, 24 octombrie, după ce a fost acuzat de DIICOT Alba de sprijinire a unui grup infracţional, favorizarea infractorului, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii. Anchetatorii susţin că fostul șef al BCCO Alba Iulia este un om influent, cu multe relaţii şi cu presa locală de partea sa.
În același timp, Traian Berbeceanu susține că dosarul lui ar fi unul “fabricat”, iar documentele prin care își susține nevinovăția, date publicității prin intermediul presei au generat un scandal național care ridică mari semne de întrebare asupra modului în care funcționează justiția și implicit asupra integrității unora dintre cei care “fac jusția”.
UPDATE: Curtea de Apel Bucuresti a amânat judecarea cererii de prelungire a arestării preventive pentru mâine, 19 noiembrie, ora 13.00!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România
Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România Pe Cosmin Székely și oița de pluș Ziggy îi cunoaște toată lumea. Prea puține persoane sunt în județ care să nu fi văzut pozele în care mascota apare alături de personalități importante sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată