Geomal: Fără carnet, la volanul tractorului încărcat cu lemne tăiate ilegal
Poliţiştii din Aiud au oprit pentru control în localitatea Geomal, miercuri, 13 noiembrie, un tractor condus de Z.B.M., un tânăr de 25 de ani, din comuna Stremţ.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule iar tractorul i-a fost încredinţat, pentru a fi condus pe drumurile publice, de către S.L., un bărbat de 65 de ani, din comuna Stremţ, cu toate că acesta avea cunoștință că tânărul nu posedă permis de conducere.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că lemnele încărcate în remorca tractorului au fost tăiate, fără drept, de către S.L., din pădurea situată în locul numit “Tăul Ţolii”, de pe raza localităţii Geomal.
Pe numele lui S.L. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere şi tăiere ilegală de arbori iar pe numele lui Z.B.M. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan