Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cugirul se pregăteşte pentru Festivalul “Toamna cugireană”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Intrată de mult în conştiinţa cugirenilor ca sărbătoarea oraşului, „Festivalul Toamna Cugireană” va reuni comunitatea locală la sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 24-25 septembrie. Administraţia a început  pregătirile cu mai bine de o lună înainte. „Este cel mai important eveniment al oraşului Cugir, la care toţi locuitorii participă nu doar cu bucurie, ci şi cu mândrie.Reuşim în aceste zile un lucru extraordinar şi anume să scoatem în evidenţătot ceea ce avem mai bun, de la tradiţii şi obiceiuri locale, până la artă şi industrie. Această etalare a valorilor face din Toamna Cugireană un eveniment nu doar reprezentativ, ci  şi unic pentru oraşul nostru. De aceea,vom încerca şi în acest an  ca ediţia a 14-a  a festivalului să fie la standardele cu care s-au obişnuit locuitorii Cugirului”, a declarat edilul şef, Adrian Teban,care a precizat că pe lângă bugetul alocat de primărie, au fost atrase şi numeroase sponsorizări din partea agenţilor economici. Din cadrul manifestărilor nu vor lipsi competiţiile sportive, demonstraţiile de dansuri, şi expoziţiile de tehnică şi artă care vor fi inaugurate sâmbătă şi vor fi deschise pe toată perioada festivalului. Parada portului popular care va deschide ziua de duminică va impresioana, ca în fiecare an, cu frumuseţea costumelor populare şi mândria cu care sunt purtate de către  ansamblurile prezente.

Spectacolul folcloric ce va avea loc în cele două zile de festival va aduce în faţa cugirenilor solişti de renume precum Teodora Zărnescu, Veta Biriş,   Ilie Medrea, Mariana Anghel, Cristian Pomohaci, precum şi ansambluri cunoscute dintre care amintim: Ansamlul Augustin Bena,  Ansamblul Jidvei,Ansamblul Mociriţa, Ansamblul Doina Aiudului, Ansamblul „Câmpul Pâinii”Vinerea.

Nu sunt uitaţi cei tineri pentru care este pregătit un spectacol, din care nu vor lipsi trupe mari ale muzicii uşoare. Pentru seara de sâmbătă,organizatorii încearcă să îi aducă în faţa cugirenilor pe cei din formaţia Taxi,în timp ce duminică,  timp de o oră va concerta VH2, între 22.00 şi 23.00. Vor fi prezenţi şi membri trupei Odissey, care au câştigat simpatia publicului cugirean la ale manifestări culturale la care primăria şi Casa de Cultură i-ainvitat. După cum spuneam, administraţia locală îşi propune să încurajeze  şi tinerele talente locale, astfel că vor urca pe scenă  Grupul Aprentis,MoonDance,   Formatia Millenium Cugir, precum şi  Palfi Andrei si Palfi Diana,  Bogdan Todea şi Razvan Ilin. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A 10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat

Bera Larisa

Publicat

în

UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A 10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat Circulația este blocată temporar în urma unui incendiu produs la o autobasculantă pe A10 km 30, calea 2 (sensul Turda-Sebeș), a anunțat DRDP Cluj. La fața locului intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. UPDATE: S-a reluat circulația […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea