Rămâi conectat

Curier Județean

Un bărbat din Unirea, amețit de aburii alcoolului, a intrat cu mașina pe care o conducea într-un cap de pod

Bogdan Presecan

Publicat

în

Ieri seară, poliţişti din Ocna Mureş au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Traian din localitatea Unirea a avut loc un accident  de circulaţie soldat cu pagube materiale.

Potrivit IPJ Alba, “cu ocazia deplasării la faţa locului, agenţii de poliţie au stabilit că M.I., de 51 ani, din Unirea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian din comuna Unirea a intrat într-un cap de pod, provocând avarierea autoturismului.

Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, acesta a fost testat cu aparatul  alcooltest, care a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Aiud, unde conducătorul auto a refuzat să se supună recoltării  probelor  biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

Față de M.I. se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de  „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legala” şi ,,refuzul de a se supune recoltării probelor biologice de sânge”,  fapte prev. și ped. de articolul 87, aliniatul 1 si articolul 87, aliniatul 5 din O.U.G 195/2002 republicată,  cu modificările şi completările ulterioare.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani

Bera Larisa

Publicat

în

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani Este doliu la Consiliul Județean Alba. Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani. „𝐷𝑟𝑎𝑔𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑎̆, 𝐶𝑎𝑚𝑒𝑙𝑖𝑎 𝐿𝑎𝑧𝑎̆𝑟, 𝑛𝑒-𝑎 𝑝𝑎̆𝑟𝑎̆𝑠𝑖𝑡 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑎𝑡̧𝑎̆, 𝑙𝑎 𝑑𝑜𝑎𝑟 49 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖. 𝐶𝑎𝑚𝑖 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea