Luni, 30 septembrie, şedinţă ordinară la Consiliul Local din Sebeş. 23 de puncte pe ordinea de zi
Consilierii locali din Sebeş se întâlnesc luni, 30 septembrie, la ora 14.00, într-o şedinţă ordinară pentru a supune dezbaterii 23 de proiecte de hotărâre. Unele proiecte vizează rectificarea bugetului local al municipiului Sebeş pe anul 2013, aprobarea modificării numărului maxim de autorizaţii de taxi care pot fi atribuite de către municipiul Sebeş, precum şi declanşarea unei noi proceduri de atribuire a unui număr de patru autorizaţii, aprobarea tarifelor de închiriere a terenurilor de fotbal şi tenis din bazele sportive ale municipiului şi retragerea dreptului de administrare a Spitalului Municipal Sebeş, asupra imobilului „spaţiu comercial str. Călăraşi, nr.4 A”. Locuitorii Sebeşului pot avea două noi staţii de autobuz, şi un alt program de transport public local de persoane prin curse regulate.
Iată ordinea de zi:
1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Sebeş pe anul 2013.
2. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plată a majorărilor de întârziere datorate bugetului local al municipiului Sebeş de către persoanele fizice şi persoanele juridice.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării numărului maxim de autorizaţii taxi care pot fi atribuite de către municipiul Sebeş şi a declanşării unei noi proceduri de atribuire a unui număr de patru autorizaţii taxi.
4. Proiect de hotărâre privind încetarea contractului de închiriere a apartamentului nr. 1 din blocul nr. 12, scara B cartier Valea Frumoasei – Sebeş – locuinţă construită din fonduri A.N.L.
5. Proiect de hotărâre privind repartizarea, în chirie, a apartamentului nr. 4, scara C, a apartamentului nr. 13 scara C din blocul 53 cartier L. Blaga şi ap. 1 sc B cartier Valea Frumoasei Sebeş – locuinţe –construite din fonduri A.N.L.
6. Proiect de hotărâre privind încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere nr. 43/15529/11.05.2012 – locatar Edu Constantin.
7. Proiect de hotărâre privind completarea HCL 208 /2013 referitoare la apartamentarea imobilului situat administrativ în Petreşti, str. Beiwerg, înscris în CF 77010, curţi, construcţii, în suprafaţă de 182 mp.
8. Proiect de hotărâre privind completarea HCL 209 /2013 referitoare la apartamentarea imobilului situat administrativ în Petreşti, str. Beiwerg, înscris în CF 77018, curţi, construcţii, în suprafaţă de 191 mp.
9. Proiect de hotărâre privind respingerea cererii nr. 32088/09.09.2013, adresată de Pădurean Nicoleta Maria, domiciliată în Sebeş, str. M. Kogălniceanu bl 74/29.
10. Proiect de hotărâre privind înfiinţarea a două staţii de transport şi modificarea programului de transport public local de persoane prin curse regulate.
11. Proiect de hotărâre privind completarea HCL 207 /2013 de aprobare a documentaţiei tehnice de dezlipire în două loturi a imobilului teren cu nr top 502, situat în intravilan Sebeş, str. Ştefan cel Mare.
12. Proiect de hotărâre privind apartamentarea imobilului situat administrativ în Sebeş, str. Mihai Viteazul nr. 3, înscris în CF 75099, curţi, construcţii, nr, top 1508/2, în suprafaţă de 665 mp şi nr top 1509/2, în suprafaţă de 903 mp.
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Regulamentului de ordine interioară al Căminului pentru persoane vârstnice Sebeş.
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor de închiriere a terenurilor de fotbal şi tenis din bazele sportive aparţinând municipiului Sebeş.
15. Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de administrare a Spitalului Municipal Sebeş asupra imobilului „spaţiu comercial – str. Călăraşi nr. 4 A” nr. inv.10211.
16. Proiect de hotărâre privind diminuarea suprafeţelor de teren aferent drumurilor vicinale afectate de lucrarea „Autostrada Orăştie – Sibiu”.
17. Proiect de hotărâre privind acceptarea donaţiei terenului situat în intravilanul localităţii Petreşti, înscris în CF 78506, arabil, în suprafaţă de 1255 mp.
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea (la cererea chiriaşului) a apartamentului construit din fonduri A.N.L. situat administrativ în Sebeş, str. Valea Frumoasei, bloc 12 B, ap. 7, în favoarea doamnei Costea Vetuţa.
19. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL 153/2011 de completarea H.C.L. 103/2011 de aprobare a documentaţiei de dezlipire a imobilului teren înscris în CF 70473 Sebeş nr. top. 3585/1 păşune, nr. top. 3586/2, nr. top. 3593, nr. top. 3594, teren situat în Petreşti strada Valea Sebeşului.
20. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unui teren în suprafaţă de 9,00 mp, situat administrativ în Sebeş, în incinta Liceului Tehnologic Sebeş, str. Viilor nr. 2, pentru amplasarea unei rulote în vederea comercializării de produse alimentare şi nealimentare.
21. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării, prin licitaţie publică a deşeurilor de fier rezultate din casări /dezmembrări.
22. Proiect de hotărâre privind modificarea Art. 1 HCL 205/29.08.2013 de aprobarea schimbului unor parcele de teren „loc de casă” situate în Lancrăm, grevate de dreptul de folosinţă a d-lor Furdui Ioan şi Mihoc Petru.
23. Proiect de hotărâre privind aprobarea avizului prealabil de oportunitate „Construire hală producţie – montaj, logistică şi anexe industriale „Sebeş –extravilan”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Continuitatea PSD-PNL la guvernare anticipată încă dinainte de alegeri de sociologul Alin Tomuș
Continuitatea PSD-PNL la guvernare anticipată încă dinainte de alegeri de sociologul Alin Tomuș Luni, 23 decembrie, a fost anunțată semnarea acordului politic între PSD, PNL, UDMR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale pentru a prelua guvernarea în România. Continuitatea PSD-PNL la guvernare a fost anticipată încă dinainte de alegeri, când pozițiile celor două formațiuni păreau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de SFANTUL STEFAN 2024. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi