Ministrul Apărării Naţionale Mircea Duşa va fi prezent la înmormântarea militarului Claudiu Vasile Popa
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa va fi prezent sâmbătă, 28 septembrie, la ceremonialul militar religios al militarului căzut la datorie în Afganistan. Trupul neînsufleţit al lui Claudiu Vasile Popa a fost adus azi noapte la Cercul Militar din Alba Iulia şi va rămâne pentru două zile de priveghere, astfel încât, apropiaţii acestuia să-şi poată lua rămas bun.
Organizaţia Judeţeană a PSD Alba transmite condoleanţe familiei specificând faptul că sacrificiul său nu va fi uitat şi reprezintă dovada supremă a patriotismului şi dragostei faţă de ţară.
Amintim că Ministrul Apărării Naţionale, a semnat ordinele de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului Adrian Postelnicu – celălalt militar care a decedat în misiune şi la gradul de aspirant a maistrului militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, aceştia pierzându-şi viaţa sub culorile Drapelului naţional. De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a celor doi ofiţeri post-mortem cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan