Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Deputatul Remus Cernea și doi cetățeni germani, agresați verbal de localnici și mineri din Roșia Montană

Bogdan Presecan

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Situația tensionată de la Roșia Montană a atins apogeul astăzi, în două situații, când a fost neceară intervenția jandarmilor.

Primul incident a avut loc în fața gurii de intrare în galeria minieră Cătălina Monulești, chiar după ce membrii comisiei au ieșit din subteran. Minerii RMGC au fost deranjați de prezența a doi cetățeni germani, care se aflau în acel loc, devenind agresivi verbal cu aceștia. Imediat mai mulți jandarmi i-au încercuit pe cei doi activiști și i-au însoțit în afara zonei, în siguranță.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Cel de-al doilea eveniment, a cărui protagonist a fost deputatul independent Remus Cernea, s-a petrecut în momentul în care parlamentarul a încercat să intre în Căminul Cultural din Roșia Montană unde aveau loc discuțiile Comisiei Parlamentare cu ONG-urile. Parlamentarul a fost huiduit și scuipat de către o parte din cele câteva sute de localnici adunați în piața din centrul comunei, care îi cereau imperativ lui Cernea să “plece acasă”. Jandarmii au intervenit imediat și l-au condus sub protecție în afara pieței.

Potrivit maiorului Cosmin Jurcoveț, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, ambele cazuri au fost dezamorsate prin dialog, iar niciun moment situația nu fost scăpată de sub control.

În niciuna dintre aceste situații nu au fost depuse plângeri, iar jandarmii nu au aplicat amenzi.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | TRAFIC ÎNCHIS pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza rafalelor puternice de vânt: Mai mulți copaci și indicatoare rutiere au fost rupte

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | TRAFIC ÎNCHIS pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza rafalelor puternice de vânt: Mai mulți copaci și indicatoare rutiere au fost rupte Traficul rutier va fi închis pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza condițiilor meteo extreme. Potrivit DRDP Brașov, rafalele de vânt puternic au doborât mai mulți copaci […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea