Prefectura Alba: Zewa vrea să investească în judeţul Alba
*Reprezentanţii unui important producător european de produse igienice de hârtie şi ambalaje s-au întâlnit cu prefectul Gheorghe Feneşer
Astăzi, prefectul judeţului Alba a avut o întâlnire cu o delegaţie a SCA Hygiene Products, care reprezintă compania Zewa, unul dintre cei mai importanţi producători europeni de produse igienice de hârtie şi ambalaje. Robert Hock, directorul departamentului de furnizare produse, Peter Poprady, responsabilul de marketing în zona de est a Europei, şi George Placogiannakis, managerul filialei greceşti din Patra a societăţii, au fost însoţiţi de Doru Petrescu, directorul comercial în România şi Bulgaria.
De asemenea, la discuţii, au participat Ioana Ţălnaru, reprezentantul Clifford Chance Badea, Ioan Tecar, proprietarul Pehart TEC Petreşti, precum şi Gabriel Stanciu, directorul general executiv al societăţii.
Scopul întâlnirii a fost acela de a anunţa intenţia fermă a companiei Zewa de a construi la Petreşti o fabrică de hârtie şi ambalaje, cu tehnologie modernă. În acest sens, reprezentanţii investitorului au dorit să îi prezinte prefectului judeţului Alba proiectul de investiţii şi i-au solicitat colaborarea, în special în ceea ce priveşte intermedierea relaţiei cu autorităţile locale din Sebeş.
„Datoria mea este să vă ajut cu tot ce pot, pentru că orice investitor interesat de judeţul Alba este binevenit. Sunt convins că tehnologia cu care societatea dumneavoastră lucrează este una modernă, dar, totuşi, mi-aş dori ca ea să nu diminueze numărul de angajaţi. În judeţul nostru, e nevoie de investiţii care să genereze profit şi locuri de muncă, iar ceea ce vă pot spune e că avem atât autorităţi judeţene şi locale deschise faţă de investitori, cât şi o forţă de muncă serioasă, care are capacitatea de a se adapta la cerinţele oricărui angajator”, a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.
Compania mamă Zewa, Svenska Cellulosa Aktiebolaget (SCA), are aproximativ 52.000 de angajaţi în 50 de ţări, iar investiţia din Alba, conform declaraţiilor directorului Robert Hock, se preconizează a fi una importantă. Acesta a menţionat că detaliile despre valoarea investiţiei şi numărul exact de angajaţi vor fi făcute publice, după ce demersurile pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare cu Pehart TEC Petreşti vor fi fost finalizate.
„Domnule prefect, vă mulţumesc pentru primire şi pentru bunele dumneavoastră intenţii în ceea ce priveşte sprijinirea investiţiei noastre. Referitor la preocuparea dumneavoastră faţă de locurile de muncă, vă asigur că pentru compania noastră, angajaţii reprezintă o valoare care se bucură de respect şi recunoaştere”, a mai declarat reprezentantul companiei suedeze.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO: Elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor, din Alba Iulia, rezultate excelente la concursul „Sunetul Muzicii” din Sibiu: Ce locuri au obținut
FOTO: Elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor, din Alba Iulia, rezultate excelente la concursul „Sunetul Muzicii” din Sibiu: Ce locuri au obținut La Sibiu, în data de 17 mai, a avut loc concursul „Sunetul Muzicii”, la care elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor din Alba Iulia au reușit să obțină rezultate […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii