Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia pregătește demararea lucrărilor de extindere a rețelei de apă pe patru străzi din cartierul Pâclișa

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia se află proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul ”Extindere rețea de apă în localitatea Pâclișa – străzile Alunului, Mierlei, Sitarului și Rariștei.

Valoarea totală a investiției este de peste 577.000 de euro și cuprinde o stație de pompare și 2 rezervoare; 780 ml de conductă de transport; 630 ml de conductă de aducțiune și 4.960 ml de rețele de distribuție.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Finanțarea va fi asigurată din bugetul local și din alte surse constituite conform legii iar durata de realizare a investiției este de 12 luni.

Potrivit raportului de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre, soluția propusă de operatorul care gestionează serviciul de apă și canalizare în municipiu (SC Apa CTTA SA), s-a stabilit ținând cont de toate avantajele privind obținerea unui grad ridicat de asigurare cu apă, calitatea apei furnizate, reducerea pierderilor și siguranța în exploatare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă USR Alba: Fricile partidului stat nasc acțiuni disperate ale partidelor balama

Ziarul Unirea

Publicat

în

Fricile partidului stat nasc acțiuni disperate ale partidelor balama Probabil că, atunci când a decis să-și dea arama pe față și să înșele votul albaiulienilor din 2020, revenind la ciolanul PNL, partidului stat al județului, Gabriel Pleșa și-a închipuit că va lua cu el și voturile USR. Nu e nimic nou în această logică, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea