SÂMBĂTĂ: Ziua Mondială de Prim Ajutor, marcată de Crucea Roşie Alba
Crucea Roşie Română marchează sâmbătă, 14 septembrie, Ziua Mondială de Prim Ajutor, având ca temă “Primul Ajutor şi Siguranţa Rutieră”. Pentru a marca această zi, Filiala de Cruce Roşie a Judeţului Alba va distribui pliante informative în zone de largă popularitate ale municipiului Alba Iulia, sensibilizând populaţia cu privire la necesitatea participării la un curs de prim ajutor autorizat şi a cunoaşterii manevrelor de acordare a primului ajutor pentru a face faţă risurilor multiple de acest gen din trafic şi din viaţa de zi cu zi.
Statisticile arată ca, în prezent, la nivel mondial se produce o fatalitate pe şosele la fiecare 30 de secunde. În Europa, studiile arată că mai mult de 50% din totalul deceselor rezultate din accidente rutiere au loc în primele minute de la accident, chiar înainte de sosirea serviciilor de urgenţă.
Milioane de persoane sunt rănite sau ucise anual de leziuni pentru că nu s-a acordat primul ajutor la timp sau s-a intervenit inadecvat. Luarea unor măsuri adecvate imediate şi aplicarea tehnicilor corespunzătoare de prim ajutor, pot reduce considerabil numărul de decese.
Primul ajutor, acordat corect şi în timp util, poate salva vieţi. Din păcate, în faţa accidentelor suntem cu toţii la fel de vulnerabili, dar acordarea primului ajutor poate fi învăţată de fiecare dintre noi, pentru a diminua efectele accidentelor şi pentru a salva vieţi.
Mişcarea de Cruce Roşie reprezintă unul dintre liderii mondiali în educarea şi furnizarea primului ajutor. De peste 137 de ani, primul ajutor a fost unul dintre principalele servicii prestate de voluntari ai Crucii Roşii Române.
Cursurile de prim ajutor desfăşurate de Crucea Roşie Română au acoperire naţională şi certificare europeană. În cursul anului 2012, Crucea Roşie Română a răspuns unui număr crescut de solicitări venite de la diverse companii, instituţii şi persoane fizice, asigurând cursuri de prim ajutor de bază unui număr de aproximativ 19 000 de persoane.
În judeţul Alba, în anul 2012, au fost cursate în domeniul primului ajutor 251 de persoane, sperând ca de la an la an numărul doritorilor să crească pe măsura conştientizării utilităţii acestor cursuri. Primul ajutor reduce vulnerabilităţile şi ajută la construirea unor comunităţi mai puternice.
FOTO: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | CS Unirea, gală aniversară, la 50 de ani de la înființare CS Unirea Alba Iulia organizează, astăzi, o gală aniversară, la împlinirea a 50 de ani de la înființare, în cadrul căreia sunt premiați foști sportivi și antrenori, care au făcut cinste clubului prin rezultatele obținute, dar și sportivi și antrenori aflați în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale