Ședință record a Consiliului Județean Alba – 20 de proiecte adoptate în 7 minute. Absențele aleșilor, economie la buget
Astăzi la Palatul Administratv al județului Alba a avut loc ședința ordinară a consiliului județean aferentă lunii august. Atmosfera de vacanță a fost asigurată de absenșa de la reuniune a 7 consilieri județeni, iar buna colaborare între forțele politice care formează “parlamentul județean” a fost reconfirmată de viteza și liniștea în care s-au votat cele 20 de proiecte aflate pe ordinea de zi, respectiv 7 minute.
Partea bună a faptului că 7 din cei 32 de consilieri județeni au absentat, este legată de economia pe care administrația județeană o face la buget, de circa 2.000 de lei. Fiecare consiler județean primește pentru participarea la o ședință, circa 200 de lei net. Ei nu pot fi plătiți decât pentru maxim două ședințe pe lună, însă rar se întâmplă ca numărul acestor reuniuni să fie mai multe de două lunar.
Am remarcat totuși efortul consilierului județean PNL, Simion Crețu, care deși se află într-o perioadă de convalescență după o intervenție chirurgicală complicată, a participat activ la ședința de astăzi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi! Un nou rezultat de senzaţie pentru tânărul maestru internaţional albaiulian, care vineri a reuşit să câştige două titluri de campion naţional de seniori, în probele de dezlegări (rezolvări de probleme de şah) şi blitz. Ambele campionate naţionale s-au desfăşurat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918