Primarul Mircea Hava vrea ca Cetatea Alba Iulia să producă mai mulți bani. Taxa de parcare, o primă măsură!
În contextul în care cheltuielile pe care administrația locală le are cu întreținerea Cetății Alba Carolina sunt considerabil mai mari decât veniturile directe și indirecte pe care aceasta le aduce la bugetul comunității, l-am întrebat pe primarul municipiului Mircea Hava, care este strategia instituției de a reduce presiunea acestor costuri de pe umerii bugetului local.
Una dintre cele mai concrete măsuri pe care primarul a dat-o drept exemplu în acest sens este introducerea încă de anul viitor a taxelor de parcare în toate spațiile amenajate pentru acest lucru, din jurul cetății.
În ceea ce privește o mai veche discuție, legată de introducerea unei taxe turistice pentru vizitarea fortificației, Mircea Hava a precizat că în cetate nu se poate introduce nicio taxă, fiind vorba de o zonă publică de circulație.
Dacă totuși s-ar găsi o soluție pentru introducerea unei taxe de vizitare pentru anumite zone din cetate, albaiulienii ar fi excluși de la plata acesteia.
“Vom încerca să introducem o taxă pentru turiști în anumite zone . Pentru partea din castrul roman, din zona Pieței Cetății și Porții a II-a, la care se realizează acum lucrări de restaurare și amenjare, se va plăti intrare (…)
O să încercăm să aducem mai multă lume in cetatea din Alba Iulia . Oamenii trebuie să vină aici și să se simtă ca acasă, să facă cumpărături, nu doar la evenimente. Dacă reușim lucrul acesta, Alba Iulia va fi polul de dezvoltare economică pe care l-am gândit când am început să transformăm Cetatea Alba Carolina”, a declarat Mircea Hava.
În ceea ce privește situația actuală, edilul suține că se simt deja banii indirecți pe care cetatea îi aduce în Alba Iulia, iar veniturile directe le vom simți în curând, administrația locală având pregătite mai multe măsuri care să producă bani.
“Banii direcți intră deja și îi simțim, prin faptul că weekendul trecut nu găseai un loc de cazare la hotelurile din Alba Iulia. Sper să fie la fel și în continuare. Practic vorbim de un număr tot mai mare de turiști care umplu hotelurile. Iar veniturile directe le vom simți curând, noi ne pregătim temeinic în acest sens (…)
Am vizitat puțin din lumea asta și în unele locuri până și intrarea în biserică se plătește. Nu vom reuși să compensăm în totalitate cheltuielile însă va fi o sursă suplimentară de venit, ce va fi folosită la asigurarea cheltuielilor de întreținere a cetății. Iar turiștii vor fi tot mai numeroși, ceea ce înseamnă că veniturile vor fi tot mai mari.”, a mai spus primarul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA Călin Hartzos este unul dintre cei mai valoroși absolvenți ai Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Băiatul, șef al Promoției 2024 – „Avram […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 7 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor