Canicula şi disconfortul termic se prelungesc până vineri dimineaţa, în toată ţara
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, miercuri, informarea meteo de caniculă, disconfort termic şi instabilitate atmosferică prognozată iniţial până miercuri seara. Avertizarea de caniculă a fost prelungită până vineri dimineaţa, la ora 06:00.
Miercuri, vremea se menţine caniculară în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi al Banatului, zone în care disconfortul termic va fi accentuat. În aceste regiuni se vor înregistra frecvent temperaturi maxime în jur de 35 de grade, iar în Lunca Dunării de 37 de grade.
Joi, disconfortul termic se va menţine ridicat în Dobrogea, sudul şi estul Munteniei, precum şi în sudul Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul de 80 al disconfortului termic, iar maximele termice vor fi de 34…36 de grade.
Totodată, începând din după-amiaza zilei de miercuri şi până în dimineaţa zilei de vineri, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii extinse la munte, dar şi în centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul teritoriului şi pe spaţii mai restrânse în celelalte zone. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan