Rămâi conectat

Sport

Perla Jidvei nu s-a înscris în Liga a IV-a! *AJF Alba va decide vineri dacă vor fi 15 echipe, sau intră CSO Cugir 2

Dan HENEGAR

Publicat

în

perlaPerla Jidvei, nou-promovată din Liga a V-a a anunţat azi, oficial, AJF Alba printr-o adresă scrisă, că în viitorul campionat nu se va înscrie în Liga a IV-a, continuându-şi activitatea la nivelul celui de-al 5-lea eşalon în campionatul 2013-2014. Locul rămas liber ar putea fi ocupat de CSO Cugir 2, care a depus o cerere în acest sens la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba.

Mutarea anticipată de noi în ediţia tipărită a ziarului Unirea încă de acum două săptămâni s-a înfăptuit, iar echipa antrenată de fostul unirist Alexandru Gabor repetă practic situaţia din 2011, când tot ca nou-promovată s-a retras în tur, din Liga a IV-a, din motive financiare. În această vară, cei mai buni jucători ai Perlei (Bilca, Cheţan, Aszalas) au primit dezlegări pentru alte formaţii, nereluându-se antrenamentele. „Din păcate este un episod trist pentru mine, nu mă aşteptam la un asemenea denodământ, după ce ne-am luptat pentru promovare. Dar poate, decât să ne chinuim, să fim ciuca bătăilor şi apoi să abandonăm, e mai bine aşa”, a declarat antrenorul Alexandru Gabor (Perla Jidvei).

*Se decide vineri la Adunarea Generală!

Vineri, 16 august este programată Adunarea Generală Extraordinară a AJF Alba, moment în care se va stabili şi ţintarul viitorului campionat, ce va debuta în 24 august. Oficialii AJF urmează să deciză dacă noua ediţie a Ligii a IV-a Alba va pleca la drum cu numai 15 echipe, sau vor da curs solicitării venite dinspre Drăgana. Situaţia juridică existentă la Cugir ar putea fi un impediment, în condiţiile în care după promovarea în Liga a 3-a, CSO Cugir, fotbalistic vorbind şi-a schimbat denumirea în Metalurgistul, precum şi forma de organizare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra La Daia Română se va desfășura vineri, 16 mai, cu începere de la ora 12.00, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin. Este o oportunitate și în același […]

Citește mai mult

Sport

În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe

Dan HENEGAR

Publicat

în

În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe Cele 4 conjudețene care activează în Seria 7 a eșalonului terț au parte de jocuri externe în runda a opta din această fază a campionatului, penultima din play-off, unde avem derby-ul primelor două clasate, Gloria […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă” În această perioadă, la Târgu Mureș, se dispută turneul final al Campionatului Național Under 19 (junioare), la volei feminin, între cele mai bune echipe din țară regăsindu-se și Volei Alba Blaj. Citește și: FOTO: Rezultat extraordinar, Volei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea