FOTO: Mercur Spa & Wellness, un nou centru al distracţiei de zi şi noapte deschis în Alba Iulia. Vezi cum arată şi ce oferă noul ştrand
Mercur Spa & Wellness, un nou centru al distracţiei de zi şi de noapte s-a deschis recent în Alba Iulia. Dacă iarna, tinerii albaiulieni aleg să-şi petreacă timpul liber în baruri şi cluburi, vara terasele şi piscinele sunt o prioritate pentru elevi şi studenţi, dar şi pentru cei mai în vârstă care doresc relaxarea după o zi de lucru. Complexul este situat pe drumul principal spre Sebeş, la intersecţia cu drumul spre Vinţ.
După ce am intrat în acest ştrand, am constatat că administratorii au creat ceva original, cu stil, eleganţă şi rafinament, o locaţie modernă, care va deveni o atracţie pentru cei care vor să socializeze şi să-şi petreacă timpul într-o atmosferă specială, pe timp de vară. Domnişoarele au ocazia să-şi păstreze bronzul, în acest sfârşit de vară, pentru că locaţia va fi deschisă cât timp vremea va fi frumoasă.
Ştrandul exterior al complexului Mercur Spa & Wellness are o capacitate de 250 de persoane fiind original prin modul în care este construit, barul este lipit de piscină, iar clienţii au posibilitatea să se răcorească direct din apa sărată a ştrandului. De preţuri, putem spune că sunt accesibile, luând în considerare standardele la care se ridică, dar şi piaţa locală. Intrarea la ştrand este 20 de lei, iar tariful de intrare la petrecerea organizată seara, în jurul piscinei este 10 lei. La prima vedere, tarifele la băuturile alcoolice şi non-alcoolice sunt puţin sub preţul pieţei, fiind o locaţie potrivită pentru toate buzunarele.
În fiecare vineri seara, organizatorii propun o petrecere tematică, o petrecere la marginea piscinei, de la care nu vor lipsi ambianţa de club, specialitatea casei în materie de cocktail şi un Djay care va întreţine atmosfera până în zorii zilei.
[nggallery id=23]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 – 9 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 – 9 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Kingdom of the Planet of the Apes / Planeta maimuțelor: Noul regat Avanpremiera Regia: Wes Ball Cu: Freya Allan, Kevin Durand, Dichen Lachman, William H. Macy, Owen Teague Gen Film: Actiune, SF […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare