Monumentul Eroilor distrus de comunişti, reconstruit de Primăria Cenade
Duminică, 28 august, comuna Cenade a îmbrăcat straie de sărbătoare, pentru a-şi primi cum se cuvine, pe cenăzenii veniţi acasă în vatra părintească, în cadrul celei de-a III-a ediţii a serbării „Fiii satului”, care a inclus slujbe religioase, momente omagiale şi o serbare câmpenească. Dimineaţa a avut loc Sf. Liturghie în toate bisericile satului, la slujba oficiată în Biserica Ortodoxă Cenade luând parte, alături de câteva zeci de săteni, primarul Ilie Neamţu şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel.
lMonument pentru eroii ortodocşi, greco-catolici şi evanghelişti
La ora 12.30, în centrul comunei, a avut loc dezvelirea Monumentului Eroilor din Cenade căzuţi în cele două conflagraţii mondiale, atât ortodocşi, cât şi greco-catolici sau ai cultului evanghelic, „maestru de ceremonii” fiind Gicu Nedea (CJ Alba). Solemnitatea a început cu intonarea Imnului de Stat, iar după ce au fost primiţi cu pâine şi sare de către tineri îmbrăcaţi în costumul popular specific cenăzenilor, deputatul Clement Negruţ, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, directorul Cancelariei Prefectului, Virgil Tătar, şi primarul Ilie Neamţu au dezvelit monumentul construit din marmură – o cruce protejată de o boltă. Preoţii satului au oficiat o slujbă de sfinţire a Monumentului Eroilor, ridicat pe amplasamentul vechiului memorial, distrus în 1945, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, de către comunişti. La Monumentul Eroilor au depus coroane în memoria cenăzenilor care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă următoarele instituţii: Camera Deputaţilor, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Alba, Consiliul Local Cenade, Primăria Cenade (primarul Ilie Neamţu şi vicele Florin Paraschiv), Biserica Ortodoxă, Biserica Greco-Catolică şi Biserica Evanghelică, precum şi Cercul ASTRA Cenade. Au asistat câteva zeci de săteni, mulţi îmbrăcaţi în costume populare, printre care şi soţia primarului, Lenuţa Neamţu. Din cauza căldurii, unii s-au protejat cu pălării de soare, umbrele sau cu evantaie.
lFiii satului se revăd la Cenade din doi în doi ani
În curtea şcolii a avut loc apoi o serbare câmpenească, la care au participat câteva sute de locuitori ai comunei natale a scriitorului Ion Agârbiceanu. Printre sătenii care s-au întors acasă pentru a-şi revedea părinţii, rudele şi prietenii se numără şi cenăzeni din Bucureşti, Timişoara, Sibiu sau Mediaş, mai ales că sărbătoarea „Fiii satului” nu are loc anual, la Cenade desfăşurându-se din doi în doi ani.
În spatele standurilor cu articole de îmbrăcăminte şi jucării, pentru cei mici au fost amplasate un tobogan gonflabil, o saltea şi corzi pentru bungee jumping, care au fost luate cu asalt de copii şi adolescenţi. De asemenea, au fost amplasate tarabe cu mici, cârnăciori, pulpe de pui şi preparate din carne de porc la grătar, care au putut fi asezonate cu bere, suc şi alte băuturi alcoolice sau răcoritoare, unde familiile reunite au putut petrece câteva ore împreună, bucurându-se de regăsire şi de muzica populară. Pe scenă au evoluat solişti locali, grupul folcloric al Căminului Cultural Cenade, care a ocupat locul III la faza pe zona Blaj a concursului „Cultură pentru Cultură”, Ansamblul “Jidvei România”, dirijat de maestrul Stelian Stoica, Ansamblul folcloric „Augustin Bena” Alba, Simi Deac, Reta Rus, Narcisa Luncan Simion, Ana Almăşan-Ciontea.
lDiplome de excelenţă pentru susţinătorii comunităţii din Cenade
Cu acest prilej, primarul Ilie Neamţu a ţinut să decerneze diplome de excelenţă celor care au susţinut comunitatea locală din Cenade, cu toţii apreciindu-l pe primul gospodar al localităţii: senatorul Nicolae Dobra, deputatul Clement Negruţ, prefectul Ştefan Bardan (reprezentat de directorul Virgil Tătar), preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel (care a avut numai cuvinte de laudă la adresa primarului Ilie Neamţu, afirmând că în ultimii ani comuna a făcut paşi importanţi spre modernizare), Liviu Necşulescu – patronul SC Jidvei (care nu a putut fi prezent). De asemenea, diplome de excelenţă au primit pentru activitatea desfăşurată în comună şi următorii localnici: Cornelia Rusu (40 de ani a fost contabila Primăriei Cenade), fluieraşii Dumitru Banciu, Nicolae Prişcă, Octavian Banciu, Ilie Neamţu (tatăl primarului), Ilie Blaga, Maria Prişcă, Ana Mara, Maria Bugner – pentru activitatea culturală. Cu această ocazie, una dintre femeile premiate i-a dedicat primarului Ilie Neamţu şi o poezie compusă de ea însăşi, din versuri rezultând că localitatea are un primar harnic şi gospodar, care a făcut foarte multe lucruri bune pentru cenăzeni. Oficialităţilor amintite li s-au mai alăturat pe parcursul evenimentului primarul Blajului, Gheorghe Rotar, primarul comunei Valea Lungă, Vasile Puşcă, primarul comunei Ohaba, Nicolae Mihălţan. Manifestările s-au încheiat cu o discotecă în aer liber şi un foc de artificii, fiind o reuşită.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan