”Binecuvântarea unui vehicul” – una dintre rugăciunile speciale cuprinse în noul Molitfelnic editat de Patriarhia Română
Pentru prima dată în istoria Bisericii, Patriarhia Română a fost introdus, în mod oficial, slujba de sfinţire a maşinii.
Astfel, conform site-ului basilica.ro, ediţia din 2013 a cărţii de cult numită Molitfelnic cuprinde şi slujba „Sfeştaniei pentru binecuvântarea unui vehicul”.
”Prezenta ediţie a Molitfenicului (2013) are la bază textul şi structura cuprinsului ediţiei din anul 2006 şi beneficiază de multe îmbunătăţiri de limbaj, de necesare precizări tipiconale la citirea unor rugăciuni speciale şi molitfe, precum şi la săvârşirea unor rânduieli premergătoare Sfintei Taine a Botezului. (…) Au fost adăugate din surse mai vechi, sau traduse direct din limba greacă, unele rânduieli şi rugăciuni cerute de nevoile pastorale contemporane (Sfeştania pentru binecuvântarea unui vehicul, Sfeştania la începerea unei lucrări de folos obştesc, Sfeştania la începerea unei lucrări particulare, Rânduiala binecuvântării stupilor, (…) Rugăciune la binecuvântarea unui monument, Rugăciune la încheierea anului şcolar şi altele), astfel încât ediţia de faţă este una dintre cele mai bogate în conţinut, înnoită în limbaj şi cu o ţinută grafică superioară”, spun reprezentanții Patriarhiei.
Fenomenul sfinţirii mijloacelor de transport a luat amploare în ultimii ani, după ce enoriaşii au dorit să-şi protejeze suplimentar autovehiculele, dincolo de poliţa de asigurare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale
PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale Noua lege a pensiilor prevede că stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România și va elimina pensia anticipată fără penalizări. Potrivit legii, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 14 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale