Comisie a Corpului de Control al Ministrului Sănătății la Spitalul Județean de Urgență Alba
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul PNL Călin Potor a anunțat faptul că luni 22 iulie, o comisie a Corpului de Control al Ministrului Sănătății se va afla la Spitalul Județean de Urgență Alba pentru o serie de verificări.
Călin Potor, fost director al unității sanitare din Alba, a sugerat faptul că deși este întârziată, reacția ministrului Sănătății de a trimite un control la spitalul județean se datorează și interpelării făcute către acesta în luna martie, în legătură cu nemulțumirea unor cadre sanitare din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU), care ar fi “supuşi unui stres psihic incredibil cauzat de către însuşi medicul coordonator UPU, dr. Aurel Crişan”.
„În aceste condiţii, nu îmi rămâne decât să rog şi să cer public domnului Ministru Eugen Nicolăescu şi domnului secretar de stat Raed Arafat, să verifice prin intermediul Corpului de control al Ministerului Sănătăţii, prin organismele de control ale Direcţiei de Sănătate Publică şi prin alte mijloace de care dispune sistemul, veridicitatea acestor fapte ce aduc gravă atingere nu numai angajaţilor UPU Alba, dar şi, mai grav, pacienţilor din Alba Iulia„, se solicita în interpelarea făcută de Călin Potor.
Un alt motiv important ar fi, potrivit parlamentarului liberal, sesizări către minister făcute de către directorul DSP Alba, Horia Timiș, despre nereguli grave sesizate la nivelul Spitalului Județean Alba, respectiv decontări duble la CAS, făcute de cei de la UPU, după ce decontările au fot făcute de spital.
Deputatul a subliniat faptul că, deși vine cu mare întârziere, controlul din partea ministerului la unitatea sanitară din Alba, este binevenit.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan