Programul de vizitare a Cetăţii Alba Carolina, pe timp de vară
Albaiulienii, dar şi turiştii care doresc să „respire aerul istoriei”, printr-o plimbare în Cetatea Alba Carolina trebuie să ştie că pot face asta după un program stabilit. Potrivit reprezentanţilor primăriei, programul de acces pe timp de vară în Şanţurile Cetăţii este în intervalul orar 9.00 – 22.00. În ceea ce priveşte Traseul celor Trei Fortificaţii, ce este administrat în sistem public-privat, acesta poate fi vizitat, între orele 10.00 – 21.00, contra-cost, preţul unui bilet pentru adulţi, fiind de 10 lei, iar pentru copii, cu vârste sub 14 ani, de 5 lei.
“Traseul celor Trei Fortificaţii” oferă vizitatorilor posibilitatea de a călători în timp de-a lungul a două milenii, printre vestigiile a trei fortificaţii, din trei epoci diferite: Castrul Roman (106 d.Ch.), Cetatea Medievală (sec. XVI-XVII) şi Cetatea Alba Carolina, fortificatie de tip Vauban (sec.XVIII).
Incursiunea pe traseul Celor Trei Fortificaţii cuprinde: Poarta Monetariei a Principatului Transilvaniei, Poarta de sud a Castrului Roman, Tabăra Militară, locurile de belvedere, Tunelul de acces către platforma de artilerie, Platforma de artilerie, Camera de gardă – sala armelor, Bastionul “Bethlem”. Cei care vizitează Traseul celor Trei Fortificaţii pot asista, de la ora 12.00, la un spectacol unic, schimbul de gardă şi salvele de tun.
De asemenea, pe parcursul lunii iulie, a.c., turiştii, dar şi albaiulienii, pot asista săptămânal, în fiecare zi de vineri, începând cu ora 19.00, la parada războinicilor daci şi romani (între Porţile a III-a şi a IV-a ) precum şi la demonstraţii de luptă.
FOTO: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi