FOTO: Frumuseţi şi pericole în Gheţarul de la Scărişoara. S-au montat senzori pentru măsurarea concentraţiilor de radon
Cea mai importantă „perlă” a Apusenilor, Gheţarul Scărişoara oferă din nou teme deosebite de cercetare. De curând, s-a efectuat o cercetare reprezentând dozarea radonului. Practic, s-au instalat diverşi senzori pentru dozarea radonului în peşteră. Radonul este un un element radioactiv, un gaz incolor, inodor, care se găseşte în sol, apă şi în rocile din peşteri, iar într-o concentraţie ridicată el poate avea un efect nociv, cum ar fi dezvoltarea în timp a cancerului la plămâni, în general la persoanele care petrec mai multe ore în interiorul peşterii.
Despre cercetările efectuate în această perioadă la Gheţarul Scărişoara ne vorbeşte dr. Christian Ciubotărescu, preşedintele Asociaţiei Speologige Sfinx, asociaţia care a oferit sprijin tehnic pentru acces în Rezervaţia Mare a peşterii.
Dificultatea realizării de cercetări în rezervaţiile Gheţarului Scărişoara constă în faptul că ele se află la peste 60 de metri adâncime. Accesul până acolo se face numai pe coardă, şi cu destul de mult efort fizic.
„Peşterile reprezintă un teren extraordinar de cercetare. De curând între Facultatea de Biologie şi Geologie şi Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului a Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca a început o colaborare care vizează studiul concentraţiilor de radon în câteva peşteri din România. Radonul este un element radioactiv care se formează prin dezintegrarea radioactivă a elementelor din seria Uraniului, elemente care se găsesc din belşug în rocile vulcanice în primul rând , roci care apar în zonele cu peşteri, în jurul peşterilor, la adâncime, iar pe reţeaua de fisuri, radonul care este un gaz incolor, inodor, se ridică şi în spaţiile închise se acumulează. Ca urmare, pentru speologi, care intră şi ies, nu este un mare pericol, însă acolo unde avem de-a face cu peşteri turistice, unde personalul administrativ, ghizii şi alţii care intră şi petrec mai multe ore în interiorul peşterii, prezenţa radonului într-o concentraţie ridicată poate să aibă un efect nociv, şi rezultatul cel mai nociv ar reprezenta dezvoltarea în timp a cancerului la plămâni. Până să ajungem acolo trebuie să ştim cam care este concentraţia, iar pentru aceasta în cadrul acestei colaborări am selectat 7 peşteri din România, am selectat peşteri turistice, peşteri neturistice, am selectat peşteri orizontale cu ventilatie bidirecţională sau unidirectională, am selectat peşteri descendente precum Izvorul Tăuşoarelor, Gheţarul Scărişoara, acolo unde de la suprafaţă trebuie să cobori o sută, două sute, sau trei sute de metri, şi unde te apropii de sursa prin care radonul ajunge în peşteră.
Aceşti senzori pe care îi montăm, sunt de dimensiunea unei cutiuţe de film, ei sunt lăsaţi în interiorul peşterii în diverse puncte, la diverse distanţe şi adâncimi, în sezon estival şi în sezonul de iarnă. Se bănuieşte că între sezonul de vară şi sezonul de iarnă ar putea să existe diferenţe în ceea ce priveşte acumularea, şi aceasta ar putea fi cauzată de procesul în sine de ridicare din adânc, şi de acumulare în spaţiul închis al peşterii, dar şi din cauza sistemului de ventilaţie al peşterii. Aşa cum menţionam, am ales 7 peşteri. Ele sunt în partea central- vestică a României, din Munţii Rodnei, Munţii Pădurea Craiului, Munţii Bihor, avem o peşteră în zona Văii Cernei şi Peştera Muierii. În fiecare din acestea am lăsat între 5 şi 10 senzori pentru radon, care urmează să-i recuperăm, să developăm filmul care este în aceste cutiuţe ca să vedem care este concentraţia.
Pe plan european, concentraţiile care sunt admisibile, în spaţii închise, şi aici nu ne referim strict la peşteri pentru că ceea ce a interesat mai mult au fost măsurătorile în clădiri în care oamenii lucrează, în zone care sunt cunoscute, în regiuni în care se ştie că rocile vulcanice şi celelalte tipuri de roci care aflorează la suprafaţă sau în adâncime, au conţinuturi ridicate de uraniu şi alte elemente radioactive, şi atunci în aceste clădiri, şi în aceste spaţii s-au făcut măsuratori sistematice. Concentraţia care spuneam că este nedăunătoare, până la care se consideră că personalul este în afara oricărui pericol, este undeva la nivelul de 800 de Bequerel pe metru cub. Urmează să vedem după ce am developat aceste filme cam pe unde ne situăm în peşterile noastre.
În câteva peşteri turistice cum este „Carlsbad” în New Mexico în Statele Unite, cum sunt o serie de peşteri turistice din Franţa, din Cehia, sau din Ungaria, s-au făcut astfel de măsurători, şi s-a ajuns la concluzia că în anumite sectoare ale peşterii, turistice fiind, concentraţia depăşea de două, trei, patru sau chiar cinci ori această barieră de 800 de Bequerel pe metru cub. În astfel de condiţii, administraţia peşterii trebuie să ia nişte decizii foarte clare, şi ghidul nu are voie să intre mai mult de două ori pe zi, nu are voie să stea mai mult de o oră în subteran, şi o serie de alte condiţii astfel încât personalul să nu fie expus unei doze care să-i afecteze în timp sănătatea„ a declarat dl prof. dr. Bogdan Petroniu Onac, de la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj- Napoca.
„Având în vedere că sunt în ultimul an şi trebuie să-mi pregătesc lucrarea de licenţă, am mai lucrat cu domnul Onac, am mai colaborat pentru diverse congrese internaţionale şi naţionale, am ajuns la concluzia, din discuţie în discuţie, luând parte şi dl. Cosma de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, că am putea să facem un studiu despre radon, în peşteri, fiind primul studiu de acest gen din România. S-au mai facut câteva studii în spaţii închise, dar în special în locuinţe. Deci este primul studiu care are loc în peşteri. Am hotărât să luăm 7 peşteri, de pe teritoriul României, pentru a avea o distribuţie cât de cât uniformă, să cuprindem un areal cât mai mare posibil, printre care se numără şi Scărişoara. Am montat în jur de 7- 8 senzori pentru a înregistra cantitatea de radon din interiorul peşterii în vederea depistării cam care ar fi sursa de radon, care ar fi legătura dintre ventilaţia peşterii şi cantitatea înregistrată de senzorii noştri, şi bineînţeles dacă tectonica şi rocile din jur pot influenţa această cantitate.
După ce vom avea rezultatele, vom face şi un studiu în cea ce priveşte modul în care ar putea afecta această cantitate sănătatea ghizilor. În cazul peşterii Scărişoara nu cred că va fi nevoie pentru că senzorii au fost instalaţi undeva în Rezervaţia Mare, care este accesată doar în scopuri ştiinţifice. În legătură cu rezultatele, am primit o invitaţie pentru un viitor congres care va fi în anul 2014. Sperăm să publicăm şi un articol într-o revistă de specialitate”, a declarat Călugăr Monica „“ studentă în anul IV la Facultatea de Geologie şi Biologie, la specialitatea Inginerie Geologică- Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj- Napoca.
Gheţarul Scărişoara este cel mai important obiectiv turistic natural al judeţului Alba. În prezent cercetătorii de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” (I.S.E.R.) departamentul Cluj – primul Institut de Speologie din lume, fondat de savantul român Emil Racoviţă în 1920 – continuă studierea acestei peşteri. Astfel, se fac studii ce „vizează reconstituirea schimbărilor climatice din ultimii 5000 de ani, fiind cel mai vechi bloc de gheaţă subterană din lume – (schimbări de temperatură, precipitaţii şi de vegetaţie), pe baza depozitului de gheaţă din peştera Gheţarul Scărişoara „“ ne-a precizat Dl Doctor Aurel Perşoiu , fost cercetător la I.S.E.R. În 2007 s-au efectuat sondaje cu ajutorul unui radar (Ground Penetrating Radar) pentru a putea vedea care este structura gheţii în profunzime şi grosimea ei. Rezultatele preliminare ale cercetărilor arată ca „există grosimi diferite ale blocului de gheaţă între 11m şi 36m, astfel încât volumul blocului de gheaţă ar putea să depăşească 112.000 metri cubi”, ne-a precizat profesor dr. Bogdan Onac, directorul departamentului Cluj al I.S.E.R. Astfel blocul de gheaţă din peştera Gheţarul Scărişoara cu cei peste 120.000 metri cubi, din comuna Gârda, judeţul Alba, ar putea depăşi volumul blocului de gheţă din peştera Dobsinska din Slovacia care este între 107.000 şi 112.000 de metri cubi, fiind considerat în prezent cel mai mare bloc de gheţă subterană din lume. Rezultatele definitive vor fi publicate după ce vor fi finalizate toate calculele şi va fi finalizată proiecţia tridimensională a blocului de gheaţă.
Istoricul Peşterii
Primele menţionări despre Gheţarul Scărişoara ca obiectiv turistic au fost făcute de A.Szirtfi (1847) şi J.Vass (1857) care prin faptul că menţionează echiparea cu scări de lemn a avenului de intrare în Gheţar dovedeşte faptul că acesta era cunoscut şi explorat de moţi care utilizau gheaţa şi apa din această zonă secetoasă cu mult timp înaintea primilor vizitatori. Primele observaţii ştiinţifice în legătură cu această peşteră au fost publicate de geologul Karl Peters (1861). Prima hartă a pesterii a fost publicată de geograful Adolf Schmidl (1863). Primul studiu monografic a fost publicat in 1927 de Emil Racoviţă, cercetătorul român care a intemeiat în 1907 Biospeologia ca ştiinţă (studiul animalelor ce trăiesc în peşteră) şi care a fondat primul Institut de Speologie din lume la Cluj în 1920.
Gheţarul Scărişoara este prima peşteră declarată Monument al Naturii în România în 1938. În urma unei expediţii organizate de M. Pop în 1947 sunt descoperite şi explorate cele 2 rezervaţii ştiinţifice. Urmează două etape de cercetare şi studiere a Gheţarului întreprinse de
cercetătorii Institutului de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj, între 1963 -1968 şi 1983 „“1992 coordonate de M. Åžerban, I. Viehmann, T. Rusu, Gh. Racoviţă, V. Crăciun, continuate ulterior de E. Silvestru, prof dr. B. Onac, dr A. Perşoiu. In 2001 Asociaţia Speologică „Sfinx” Gârda explorează noi laterale ale peşterii şi finalizează amenajarea actuală a porţiunii turistice a Gheţarului, introducând lumina artificială în sala „Biserica”.
Descrierea peşterii:
Peştera are 3 intrări, şi se află la o altitudine de 1165m faţă de nivelul mării. Ea are o lungime de peste 700m şi o diferenţă de nivel de 105m. Traseul turistic este format dintr-un aven (puţ vertical) adânc de peste 50m şi un diametru de 50m, echipat cu scări metalice. La baza acestei coborâri se află „Sala Mare” a cărei planşeu este ocupat de un bloc de gheaţă cu un volum de peste 100.000 metri cubi ce are o grosime maximă de 36 m şi a cărui strate datate de la o adâncime de circa 20m (din cei 36 m determinaţi) au între 2000 şi 3500 de ani vechime. Parcursul turistic de pe blocul de gheaţă se face pe podeţe de lemn echipate cu mâini curente. Din capătul Nord-Vestic al Sălii Mari, de pe un balcon al Sălii „Biserica” se pot admira scăldate în lumina reflectorului cele peste 100 de formaţiuni stalagmitice perene de gheaţă. Din „Sala Mare”, între Blocul de Gheaţă şi peretele de calcar se formează deschideri verticale numite rimae, precum şi cele două rezervaţii ştiinţifice „Rezervaţia Mare” şi „Rezervaţia Mică”, în care se poate intra numai pentru scopuri ştiinţifice, cu autorizaţie de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” Cluj (str. Clinicilor Nr.5 , Cluj Napoca). În Gheţar trăiesc lilieci şi gândăcei de 2-3 mm numiţi „Pholeuon knirschi”, iar din sedimentul „Rezervaţiei Mari” a fost a fost dezgropat schelet de Rupicapra.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan