Prefectura Alba: ”Şoseaua Transalpina în atenţia ministrului Dan Şova”
În cadrul întâlnirii cu Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, domnul Dan Şova, ce a avut loc în data de 28 iunie a.c, la Cluj Napoca, prefectul judeţului Alba domnul Gheorghe Feneşer i-a înmânat o adresă privind necesitatea identificării unor soluţii financiare pentru definitivarea şoselei Transalpina.
Transalpina, denumită și ”Drumul Regelui”, este cel mai înalt drum rutier din România și face legătura între Transilvania și Oltenia.
În anul 2009 a început asfaltarea și modernizarea acestui drum pe o distanță de 148 km, între municipiul Sebeș, județul Alba și localitatea Bengești, județul Gorj. Se preconiza ca întreaga șosea Transalpina va fi asfaltată și modernizată până la finele anului 2013, însă în luna aprilie a.c. lucrările au fost oprite, deoarece firma constructoare S.C.Romstrade S.R.L. a intrat în insolvență.
Chiar dacă asfaltarea este executată în mare parte, mai sunt de realizat lucrări deosebit de importante pentru siguranța traficului rutier. Este vorba de turnarea în unele zone a stratului de uzură, consolidarea versanților și montarea pe marginea drumului a tuturor parapetelor de protecție.
De asemenea, abandonarea lucrarilor de construcţii şi nefinalizarea investiţiei duce la degradarea accentuată a reţelei de drumuri, iar reluarea lucrărilor după trecerea unei perioade îndelungate de timp implică costuri suplimentare foarte mari.
Prefectul Gheorghe Feneşer a mai adresat rugămintea ministrului Dan Şova de a analiza posibilitatea creării unui tunel pe sub autostrada Orăştie – Sebeş, în dreptul societăţii Holzindustrie, deschis transportului rutier şi feroviar. Precizăm că Holzindustrie va finanţa întreaga investiţie, aceasta fiindu-i necesară pentru aprovizionarea cu material lemnos.
”Realizarea acestei investiţii s-ar dovedi a fi benefică, având în vederea că municipiul Sebeş va fi degrevat de circulaţia camioanelor care transportă lemn pentru investitorii în cauză”, precizează prefectul Gheorghe Feneşer.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan