Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Călin Potor: ”BMW B-92-ZDK. Misiune oficială sau abuz?”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Fac naveta de aproape cinci ani de zile săptămânal, pe ruta Alba Iulia – Bucureşti şi retur, dar nu mi-a fost dat să întâlnesc niciodată o asemenea încălcare grosolană a regulilor de circulaţie, conduită şi bun simţ pe drumurile publice precum zilele trecute.

Veneam duminică după-masă dinspre casă spre Capitală, pe DN 7, într-o coloană de autovehicule, când un BMW cu luminiţe roşii şi albastre intermitente amplasate pe bara din faţă a făcut furori incredibile în trafic. Nici în filme nu am văzut aşa ceva! Pe curbele din zona Căciulata, acest şofer chel şi cu ochelari de soare, aflat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare B-92-ZDK, a gonit ca un dement, a depăşit totul în calea sa pe linia continuă, era să producă un accident în serie – că tot suntem azi în ziua de doliu naţional, survenit tot din cauza unui poliţist! – în batjocura celorlalţi participanţi la trafic.

foto bmw1Chiar am avut ocazia să vorbesc prin staţia radio şi cu alţi şoferi martori la scena desprinsă parcă din filmele cu Jason Stathan, care au reacţionat extrem de indignaţi înjurându-i pe… politicieni şi pe conducătorii ţării.

Fără a mă antepronunţa, mă adresez pe această cale ministrului Internelor Radu Stroe. În acest caz avem două variante. Dacă a fost vorba de un poliţist sau un alt funcţionar al serviciilor statului aflat în misiune, care zbura pe şoseaua oricum îngustă şi aglomerată pentru a salva vieţi sau a îndeplini o misiune de maximă importanţă pentru ţară, atunci raliul omului ar fi fost justificat. În caz contrar însă, dacă a fost pur şi simplu un cetăţean obişnuit, care avea pe BMW luminiţe de semnalizare aşa cum numai instituţiilor abilitate le permite legea, atunci avem o mare problemă de abuz în această ţară.

Nu este pentru prima dată când văd aşa ceva, nu este prima dată când şoferii sunt nevoiţi să iasă de pe carosabil pentru a face loc nu ştiu cărei coloane, oficiale sau nu, sau nu ştiu cărui individ cu maşină puternică dotată cu girofar sau luminiţe de avertizare. Am întâlnit, din păcate pentru funcţionarea instituţiilor statului, şi cazuri în care poliţişti sau alţi lucrători aflaţi doar în plimbare pe şosele au folosit în mod abuziv instrumentele oficiale aflate în dotarea maşinilor lor. În astfel de cazuri, cred că autorităţile abilitate şi responsabile cu păstrarea climatului de legalitate din această ţară trebuie să intervină ferm şi să ia măsurile de rigoare pentru evitarea acestor evenimente.

Revenind la întâmplarea relatată, aştept să văd răspunsul ministrului de Interne vis-a-vis de identitatea persoanei care a condus duminică, 24 iunie 2013, în jurul orei 19.50, autoturismul BMW cu numărul de înmatriculare B-92-ZDK, dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, în apropiere de Căciulata, precum şi cui aparţine această maşină. Elucidarea acestui caz este extrem de importantă nu pentru că m-aş fi simţit eu şi alţi zeci de şoferi ofensaţi în trafic, deşi nici aceasta nu este o chestiune minoră, ci mai ales pentru că reacţia produsă a fost aceea de sictir la adresa tuturor politicienilor „îmbuibaţi”, cu invective şi injurii la adresa lor, în general şi la grămadă.

Nu este corect ca întreaga clasă politică să fie hulită din cauza unui om care, dacă nu era într-o misiune extrem de vitală, atunci este protagonistul unui alt caz abuz maxim, tolerat de instituţiile plătite din banii noştri să ne apere.

Deputat PNL de Alba, Călin POTOR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea