Rămâi conectat

Curier Județean

Alcoolul şi viteza au fost cauzele unui accident rutier în comuna Cergău

Dragoş Suciu

Publicat

în

accident-rutier2Luni după-masă s-a produs un accident rutier pe raza comunei Cergău din cauza consumului de băuturi alcoolice şi neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Bărbatul de 38 de ani care a produs accidentul, domiciliat în comuna Cergău este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de ,,conducerea  pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste limita legală”.

La data de 23 iunie, ora 18.33, prin apelul de urgenţă 112, Poliţia municipiului Blaj a fost solicitată să intervină pentru soluţionarea unui accident de circulaţie, produs pe DJ 107 pe raza comunei Cergău.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului poliţiştii au stabilit că B.I.V. de 38 de ani domiciliat în comuna Cergău, judeţul Alba, în timp de conducea un autoturism pe DJ 107 în direcția Cergău – Blaj, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum iar într-o curbă spre stânga, deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul vehiculului care a ieşit în afara părţii carosabile pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager care a  indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate cate două probe biologice de sânge, in vederea stabilirii alcoolemiei.

In urma impactului, conducătorul auto B.I.V., a suferit leziuni corporale care au necesitat internarea în Spitalul municipal Blaj.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate Un accident rutier a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 22.00, în localitatea Șard. O mașină a lovit un stâlp de curent. Citește și: FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Detasamentul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea