Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ioan Dîrzu: Mulgătorul banului public este Mircea Hava, de 23 de ani

Dragoş Suciu

Publicat

în

PSD01Preţul considerat mare al indicatoarelor turistice care vor fi amplasate în Alba Iulia intră şi mai serios în atenţia politicienilor. După ce liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu a spus într-o conferinţă de presă că preţul indicatoarelor (330 lei) care vor fi achiziţionate de administraţia locală este prea mare, primarul oraşului, Mircea Hava i-a sugerat să vină el cu un preţ de achiziţie mai mic. Totodată preşedintele PSD Alba a zis că Mircea Hava este mulgătorul banului public de 23 de ani, fiind nemulţumit de lipsa locurilor de muncă şi de modul în care arată oraşul.

„Edilul Municipiului Alba Iulia este într-o postură de nabab, adică i se pare şi pare deranjat de faptul că cineva îl trage la răspundere pentru cheltuielile care le face. Ar trebui să se obişnuiască să fie tras la răspundere nu numai de colegii din PSD, de cetăţenii judeţului Alba ci si de alţii care au acelaşi atribuţii de tragere la răspundere. Colegii noştri din PSD  au căutat foarte simplu şi îi recomand şi dânsului dacă nu este prea mult pentru el, să verifice pe internet şi să vadă care sunt preţurile la acele panouri de care spunea că trebuie să aibă o anumită dimensiune. Preţul lor este de 109,5 lei, iar în documentele lor preţul era de 330” a spus, deputatul Ioan Dîrzu.

Preşedintele PSD Alba consideră că administraţia locală cheltuie  banii publici în defavoarea intereselor cetăţenilor. „Ce reprezintă diferenţa, procente sau bani de concediu? Haideţi să nu ne considere el pe toţi proşti, iar formula de adresare îi recomand să o facă în familia lui personală, iar faţă de cetăţenii judeţului  trebuie să-şi reconsidere atitudinea”  a adăugat liderul PSD Alba.

„Nu am nevoie de plimbare alături de el pentru a nu fi asimilat cu o persoană ca dânsul” a zis Ioan Dîrzu după ce a fost ironizat de primarul oraşului care a zis „mă duc cu el pe stradă să-l salute şi pe el lumea”, condiţia fiind să aducă indicatoare mai ieftine.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton

Ziarul Unirea

Publicat

în

TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea