Inestimabila informaţie

Una dintre cele mai cumplite drame pe care o poţi avea este să ai o persoană dragă sufletului tău atinsă de o boală incurabilă. Practic, nu ştii cum să procedezi. Să-i treci aţă dulce prin gură şi
să-l amăgeşti, uşurându-i astfel sfârşitul cu o speranţă mincinoasă? Ori să-i spui tristul adevăr, că va pleca în curând, oferindu-i posibilitatea să se împace în ultimele zile cu lumea şi să-şi isprăvească lucrurile începute şi neterminate? Oare va rezista cel năpăstuit la acest şoc? Nu cumva teribila veste îi va grăbi sfârşitul? Pentru medicul curant este ceva mai simplu: îi comunică vestea condamnării unui apropiat din familie, lăsându-l pe acesta să se descurce pe mai departe. Iar acesta îţi va spune sau nu că nu vei mai face mulţi purici pe acest pământ, că nu vei mai plăti taxe şi impozite. Ar putea fi singura veste care să te facă să nu regreţi nimic: scapi în sfârşit de biruri…
După ce „doctorul” Boc ne spune că suntem puţin bolnavi, da’ nu-i ce credem noi, iată că vine „profesorul” Băsescu şi parcă încearcă să ne vorbească de faptul că totuşi ar fi vorba de o formă de cancer. Criză, cu alte cuvinte. Mai că l-aş crede, dar şeful statului, în persoană, îşi modifică chiar şi săptămânal „diagnosticul” despre criza din România: ba că sunt condiţii să creştem uşurel retribuţiile, ba că n-ar fi recomandat, pentru că, ba este criză doar la El, nu şi la noi, ba că să nu ne jucăm cu focul!
Informaţia, dacă cineva o deţine cu adevărat, e o comoară! Că a ştiut cineva (dl Soroş sau un altul, încă nu ne-am lămurit pe deplin!) că americanilor li se va ofili ratingul în câteva zile şi astfel a pariat cât un buget de ţară bananieră este una dintre dileme. Unii pot prognoza, au fler, alţii pur şi simplu cumpără informaţia…
Revenind pe plaiurile mioritice, un prezident – jucător, că pe primul – ministru nu-l punem la socoteală, ar trebui să ştie mai multe decât prostimea: să aibă „miros”, dacă nu… specialişti. Să procedeze aidoma căpitanului de pe „Titanic”, că tot sunt în aceeaşi branşă, îndulcind momentul dramatic, fiind conştient că bărci de salvare nu mai sunt decât pentru cei de la „clasa lux”.
Nu, Traian Băsescu a găsit o altă modalitate: îndeamnă presa să nu facă valuri. Să nu amplifice panica celor de pe punte. Probabil că nişte articole despre cum i-a zburat Mihai Viteazul dinţii lui Sinan Paşa pe podul de la Călugăreni sau cum a înfruntat Ecaterina Teodoroiu ploaia de gloanţe la Mărăşeşti ne-ar umple acum inimile de încredere…
Un lucru este cert, trăim în primul rând o criză de încredere: nu ştim cum va fi iarna ce bate la uşă, când factura neplătită la căldură va exploda şi, în loc să cheltuim pe mâncare şi ţoale de firmă, sigur, fără să exagerăm, strângem cureaua, condamnându-i pe producători să-şi concedieze angajaţii pentru marfa nevândută. Cine e de vină? Ziarele, care repetă de fapt întrebări obsedante pe care şi le pune tot omul, fără a primi răspuns?
Sigur, mult iubite şi stimate domnule preşedinte, românii au nevoie de încredere. Şi încrederea trebuie să vină de la cei care ne conduc! Dar, guvernanţii preferă ca noi să nu ştim nimic. Pe noi, prostimea, vrea să ne sucească aşa cum făcea Păcală cu iapa chioară la război: o întorcea cu ochiul lipsă spre duşman, ca să nu se sperie, iar cu cel bun spre armata noastră, ca să capete încredere…
Şi, în final, să mai ştiţi un lucru esenţial: lipsa de încredere nu poate fi controlată nici pentru guvernanţi. Dacă eşti un bun cârmaci, dacă eşti cinstit şi dăruit, oamenii te urmează, cum au făcut evreii, ce l-au însoţit pe Moise în pustie. N-ai nevoie de o presă linguşitoare, care mereu se face că nu vede, că n-are informaţie!
Dumitru HENEGAR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI